Da ... nebun!

Da ... nebun!

de Ion Luca Caragiale


Despretuiesc onori, avere;
De slava m-am hranit destul!
Alt orizont privirea-mi cere:
De-asa nimicuri sunt satul!

Sa nu-mi azvarle-atotputintii
Nici o favoare... Nu! n-o vreu!
Am o comoara-n fundul mintii;
De-ajuns imi sunt acuma eu!

Trec astazi ignorat prin lume,
Dar, trainic, las in viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor!

Sa lingusesc telurici patemi?
Reptila eu?... Prea mandru sunt!...

Apollo calea demna-arate-mi
Pe-acest tampit, senil pamant.

Multime bruta si ingrata!
Cu-a mea cantare nu putui
in viata-mi sa te misc o data...
si-odat'... o sa-mi ridici statui.

A! esti nebun! mi-au zis miseii.
Da, sunt nebun raspuns-am eu...
Ca voi strigau si fariseii
Crucificand un Dumnezeu!

Tenebre fara fund ma-nghita,
De-oi face din divina harfa
O palida prostituata
si din cantarea mea o marfa!

Pe coardele acestei lire,
Voi intona un cant sublim:
Poet sunt! nu voi umilire...
Poetii... nu ne umilim!




Da ... nebun!


Aceasta pagina a fost accesata de 1161 ori.