Elegie
de Ion Luca Caragiale
Sarac, fara putere,
in lume sunt ursit
Prin valuri de durere
Sa trec necontenit
Am suflet... dar suspine
Printr-insul trec mereu,
Precum trece prin vine
Al mortei fior greu;
Caci el daca iubeste
Un dulce nenufar,
Iubirea-i se umbreste
De un dispret amar!
in van vreau prin iubire
Ferice sa ma fac:
Vai! nu e fericire
Aici pentru sarac!...
O zi n-avui senina
in care sa traiesc;
Viata-mi azi declina,
Ca floarea ma palesc!
Durerea mi-este mare,
Profund e al meu dor!...
O! lacrime amare,
Grabiti! caci voi sa mor!
Elegie
Aceasta pagina a fost accesata de 2779 ori.
