Magnum mophtologicum
de Ion Luca Caragiale
Un imparat isi puse-n gand
Sa faca-o mare carte,
in care vorbele pe rand
Sa aiba toate parte.
Voia un falnic monument,
Un magnum oarecare...
Atunci chema pe un batran,
Limbistul cel mai mare -
Un om ce stie pe de rost
Nu numai ce-i pe lume,
Ci cate se petrec si-n cer
Din fir in par anume -
si-i zise: stiu, de istorie
De mult ca te-ai lasat
si ca d-acuma numai limbii
Pe branci te-ai consacrat...
Fa-mi dar si mie ce te rog,
Te voi plati cu aur,
Posteritatii sa lasam
Un magnum, un tezaur.
Prea bucuros, maria-ta,
Primesc ce-ati poruncit,
si, ca sa dau dovezi de limba,
Ma simt prea fericit.
si s-a pornit batranu-atunci
La lucru cu ardoare...
Dar, vai! pacat! s-a-ntepenit
Cu limba in a mare.
Oricum, noroc ca-i spiritist -
Lucrarea lui inalta,
Speranta-avem: o va sfarsi
Din lumea cealalta...
Magnum mophtologicum
Aceasta pagina a fost accesata de 2392 ori.
