Thalasa
de Ion Luca Caragiale
Arama ranjitoare a lunii sparge norii,
O voce stravezie rasuna-n minaret,
in umbra pimentata palpita sicomorii,
Cu bratul peste mare adoarme un poet.
Potasice principii lovind topuzu-i gol,
Cu tensiuni rezolva contactul notiunii,
Cuprins de-o impietrire de antic discibol
Ridica fruntea-i cheala spre clarul disc al lunii.
E Thalasa, efebul de-origine-anonima,
E Thalasa, aedul, adolescent prepus,
il stapaneste Eros cu vraja lui sublima,
si mintile-i abstrage cum sta cu fata-n sus.
si-acum, cand de lumina un sentiment confuz
Se culca peste lume s-o-mbraca-n poezie,
Aedu-si ia in mana spasmodicul topuz
si-azvarla catre stele stropiri de ambrozie.
Thalasa
Aceasta pagina a fost accesata de 2515 ori.
