Kir Ianulea - Partea 1
de Ion Luca Caragiale
Zice ca odata, acu vreo suta si nu stiu cati ani, a dat porunca Dardarot, imparatul iadului, sa s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pan la mic, unul sa nu fle lipsa, ca-i scurteaza coada si-i lungeste urechile! si, daca s-au adunat ei cu totii, imparatul s-a tras de tacalie scrasnind strasnic, a tusit de i-a parait jetul, a holbat ochii la el si le-a zbierat asa:
- Afurisitilor! care dintre voi nu e zevzec, sa-i treaca pe sub nas toate si el sa nu bage nimic la cap, trebuie sa fi luat seama, ca si mine, ca toti oamenii sositi de pe la dansii aici la noi nu se plang decat numa si numa de sotiile lor; toata vina pentru pierzarea lor o arunca in spinarea nevestelor; pe care-l intrebi de ce a ajuns aici: "femeia" si iar "femeia". Mai, am zis eu in gandul meu, adevarat sa fie asta?... Pe spusele oamenilor, fireste, mare temei nu putem pune, fiindca-i stim ce iubitori de adevar sunt. Dar iarasi nu-mi vine sa las asa lucru ciudat fara de aproape cercetare; caci politica imparatiei noastre cere ca sa stim tot, fara gresala, nici indoiala... Mai intai, era sa va poruncesc a supune la cazne fioroase pe toate femeile, doar de-om putea afla de la dansele un crampei de adevar; dar, pe urma, m-am gandit ca nici asa n-ajungem la mare isprava; le cunoastem si pe dumnealor cat de-ndaratnice si de-ncapatanate sunt... Asadar si prin urmare, dupa multa chibzuinta, am hotarat sa trimit pe mititelul, pe Aghiuta... Ce? n-a venit Aghiuta?... Unde-i Aghiuta?
Mititelul sta pitit tocma pantre diavolii maruntei de la urma, si, pe cand cuvanta Dardarot, el, tragand cu urechea, isi cantarea coada-n mani. Cum si-a auzit numele, a lasat coada si a tipat:
- Aici sunt, intunecimea-ta!
- Apoi, daca esti aicea, ce nu te-arati mai la vedere? Vino-n-coace, proclete! Te dai coadei, ai? Simtisi c-am sa te pun la treaba si te pitesti, sa nu-ti vad mutra, sa nu-mi aduc aminte de tine, mititelul taichii!
si cand s-a apropiat Aghiuta de tron, l-a-nhatat Dardarot de urechi si scuturandu-l, de-i trosnea junghietura - de dragoste multa ce avea pentru el, fiindca era mititelul mucalit si cand se plictisea imparatul de treburile-mparatiei, pe el il chema, sa-i spuie lafuri si sa-i faca giumbusuri.
- Asculta-ma, Aghiuta puiule... Dumneata numaidecat ai sa iei din comoara-mparateasca suta de mii de galbeni adusi alaltaieri cu zgarcitul pe care-l ingropara cu talerul parlitii de mahalagii, ca-ncepuse sa le miroasa - zi o suta de mii de galbeni. Apoi, o sa te-mpelitezi din cap pana-n calcaie in chip de om muritor si sa te duci pe pamant, in ce loc ti s-o parea mai potrivit. Acolo - asculta bine, astampara-te cu codita! - sa te casatoresti si sa traiesti cu nevasta zece ani. Pe urma sa te faci ca mori; sa-ti lasi acolo trupul, si sa te-ntorci sa-mi dai socoteala una cate una de toate pan cate ai fost trecut ca om insurat...
Bietul Aghiuta! stia el de ce sta pitit pantre plevusca, macar ca era un drac si jumatate: banuise ce-l astepta, ca iar o sa-i dea cine stie ce grea sarcina. Cand a mai auzit ca o sa aiba a face si cu femeie, a varat coada-ntre picioare; inca n-o putea uita pe baba la care intrase sa slugareasca trei ani... ii dedese baba de lucru - sa-i indrepteze un fir de par cret: l-a tot muiat cu limba Aghiuta si l-a tras pan degete, zi si noapte fara rapaos; de ce-l muia si-l tragea, de-aia firul se-ncarlionta si mai tare; si asa si iar asa, pana i-a iesit dracului parul pan caciula; s-a lipsit si de simbrie si de tot, s-a fugit de la stapana.
- ... si sa stii - a adaogat Dardarot, dupa ce a stat putintel la ganduri - ca in toata vremea de zece ani pe pamant, ai sa fii supus la toate necazurile, slabiciunile si ticalosiile pamantenilor... la nestiinta, la saracie, robie, prostie si la manie chiar, ramanand sa te aperi de toate relele cum ai putea si cum te-o taia capul... intelesu-m-ai, puiule?
Ce sa mai zica puiul? Nu mai incapea car-mar; ca Dardarot, cat ii vorbise, nu-l slabise din gheara.
- inteles, intunecimea-ta!
- Apoi, dac-ai inteles, puiule draga, ce mai stai?
- Daca nu-mi dai drumul de ureche...
Mare haz a facut imparatul de vorba asta, si zice razand:
-Pt! sa nu te deochi!
si l-a stupit pe mititelul in varful nasului. Pe urma, i-a lasat urechea si, fara sa mai zambeasca, racnindu-i furios: "Ai plecat?", i-a tras un picior drept unde-ncepe sa-i zica spatelui coada. S-a dus de-a berbeleacul puiul pana la comoara imparateasca; a luat suta de mii de galbeni, si, p-aci ti-e drumul! intr-un suflet, la-mplinirea datoriei.
Pe drum s-a prefacut in chip de om, nici matuf, dar nici prea tangau; om tocmai in puterea varstei, frumos si aratos; si, dupa ce s-a gandit, in care loc anume sa mearga pe pamant, zice:
"stii ce?... Am sa ma duc la Bucuresti... cunosc orasul... (ca mai umblase de multe ori p-acolo) e loc de petrecere. Banul e scump; invartit bine, aduce peste suta la suta; vorba veche: daca esti sarac, du-te-ntr-o politie bogata... din ce scapa pantre degete altora, poti culege destul; daca esti bogat, du-te-ntr-una saraca... din orice firimitura da s-aduca un nevoias la gura, ii smulgi peste jumatate".
Gandind astfel, cum a picat in Bucuresti, a tras in miezul targului, la hanul lui Manuc. Acolo, a chemat indata un samsar si i-a spus sa-i gaseasca fara zabava o pereche de case frumoase, cu incaperi multe pentru stapani, musafiri si slugi, la aer curat, cu gradina si fantana-n curte, cu pimnite, bucatarii, spalatorii, cu grajduri si soproane, in sfarsit cu toate cate trebuiesc pentru asezarea cuviincioasa a unui negustor chiabur. La vreo cateva zile, casele erau si dereticate cu tot dichisul - niste case mari in mahalaua Negustorilor; si slugi peste slugi, si cai la grajd, si calesti in sopron...
Stapanul casei, cunoscand pacatul oamenilor si mai ales al femeilor, ca or sa-l descoasa care mai de care, ca sa-i afle rostul - ca de unde e, cine e, cu ce traieste, ce cauta aici si cate altele - a chemat pe jupaneasa batrana - o cotoroanta zugravita si smaltuita, pe care o pusese mai mare peste slugi, sa poarte cheile si sa duca grija de toate - a poftit-o sa saza jos pe chilim, iar el, de pe divan, tragand ciubuc, s-a apucat a-i povesti pa cum urmeaza.
- Uite, draga kera Marghioalo... Mie, cum ti-am mai spus, imi zice kir Ianulea... Eu sunt de felul meu din partile despre Sfantagora. Parintii mei, oameni de jos, se tineau cu o livede mica de maslini. Pe cand implineam seapte anisori, le-a venit parintilor dorinta sa mearga la hagialac; si asa, dupa ce au facut rost "de ceva parale, m-au luat impreuna si ne-am dus calare pe catari pana la portul Salonicului. Acolo, ne-am suit pe o corabie mare, care astepta cu panzele ridicate vant, ca sa porneasca spre miazazi catre Iafa. N-a trecut mult; a-nceput sa sufle vantul asteptat; s-au umflat panzele, si am pornit. Trei zile cu soare si trei nopti pe luna am mers tot drept inainte fara nici o suparare. Noi mancam dupa datina post. Cam a treia zi, am mancat la namiez fasole si ridichi... Ce sa te pomenesti?... Asa pe la toaca, au inceput amandoi parintii mei sa se tie cu manile de pantece si sa se vaite grozav: "mor" si iar "mor"!... Capitanul, vazandu-i cum se zvarcolesc si se zgarcesc in dureri de moarte, a chemat degrab pe un calugar papistas, care se suise cu noi pe corabie, om invatat, priceput si la cautarea boalelor. Pana sa vie acela, bolnavii incepusera sa-nvineteasca si d-abia i-au putut spune ce mancasera - fasole si ridichi. Calugarul a-ntrebat inca o data:
- inteleg, fiilor; dar trebuie sa-mi spuneti: ati mancat fasole si ridichi, ori ridichi si fasole?
Iar mama i-a raspuns cu glasul lesinat:
- Ridichi si fasole...
- Atunci, nu prea e bine! a zis calugarul.
si a poruncit sa-i frece pe pantece cu calti aspri... Dar degeaba i-au frecat pana le-au jupuit pielea; ca, pe cand rasarea luna, tata intai si mama indata dupa el, si-au dat otpustul ... Eu, copil, ce sa fac?... Ma tineam plangand tot dupa capitan si dupa calugar, si i-am auzit vorbind asa: zice capitanul:
- Parinte, dac-o fi holera, m-am nenorocit; patruzeci de zile nu-mi da voie sa intru-n port, mi se strica marfa si ramai sarac pe drumuri!
Dar omul invatat i-a raspuns:
- Nu e holera cum nu sunt eu calugarita. Asta e un fel de boala care bantuie mai cu sama in postul Pastelui la christianii rasariteni... Gresesc oamenii - c-asa e bietul om, supus greselii - mananca intai ridiche si pe urma fasole... Vezi bine, ridichea isi repede taria-n sus, iar fasolea isi navaleste puterea spre partea dimpotriva; una-mpinge, alta nu se lasa; se-ncinge lupta cu iuteala mare in maruntaie, carcei peste carcei, pana se face incurcatura-n mate, de se sparge praporul - si se prapadeste omul de hurdukarismos - asa zic grecii la napasnica asta de boala.
- Dar nu se ia?
- Deloc; n-ai nici o grija.
I-au infasat frumos pe bietii parintii mei in niste cearsafuri curate; le-au aprins cate o lumanare de ceara la cap; un alt calugar grec i-a prohodit si, de dimineata, cand s-a aratat soarele deasupra talazurilor - "vecinica lor pomenire!" - una! doua! trei! i-au aruncat in adancime... Pe mine, vazandu-ma plangand, si-a facut pomana capitanul de m-a luat pe procopseala - intai sluga, pe urma ajutor, mai apoi tovaras... Nu-ti mai spui, draga kera Marghioalo, pan cate necazuri am trecut; cate ocari, injuraturi si batai am inghitit; de cate ori era sa pier in vultoare; de cate ori m-au amagit imprejurarile si inselat lumea - mai ales de cand am incapuit eu singur o corabie si m-am apucat de negot pe seama mea, fara alt stapan nici tovaras decat norocul meu! Nu-ti mai spui cum am scapat odata cu viata numa-n pielea goala, ca, dupa ce umblasem sapte luni pe ape, tocmai cand sa intru in tarigrad, mi s-a aprins corabia incarcata cu cositor si chihlimbar de peste doua mii de lire, pe care le cumparasem cu piper si curmale nici de trei sute! Nu-ti mai spui cate si mai cate am patimit, prin atatea departari, pe mari si pan tari, cu fiarele, si, inca mai grozave, cu oamenii!... Destul sa-ti spui ca, incet-incet, m-am chivernisit cumsecade, ajungand sa am o stare destul de buna pe potriva mea... Am invatat, cat am colindat pan lume, purtarile cele frumoase; stiu destule limbi straine - incai despre a rumaneasca, pot zice, fara sa ma laud, ca o stiu cu temei; macar ca de vita sunt arvanit si nu prea am invatat buche, dar, drept sa-ti spun, la asta nu ma dau pe nici un ruman, fie cat de pricopsit carturar. imi plac cu deosebire limba si lumea de-aici, si, asa, fiindca m-am saturat de atatea primejdii ale calatoriilor, de atata bataie de cap si de inima ale negotului, am venit sa m-asez aici, in Valahia, la Bucuresti; sa ma bucur in isihie de rodul indelungatei mele trude...
- Doamne, kir Ianuleo, a zis kera Marghioala; pan multe ai mai trecut si dumneata!... Dar sa nu-ti para rau! incai n-ai patimit ca atatia altii degeaba! Frumos esti, voinic esti, bogat esti! de trait stii sa traiesti! Halal sa-ti fie!
Iar kir Ianulea a adaogat:
- Uitam ceva... Asculta, rogu-te bine, draga kera Marghioalo: sa nu care cumva sa aflu ca ai spus la vreun vecin, ori altcuiva - da macar tatii, de s-ar intoarce din fundul marii - cate le aflasi acu de la mine, ca, vezi dumneata? cata nevoie am de slujba dumitale, ca femeie cinstita si credincioasa ce te stiu; cat sunt eu de bland si cat esti de batrana, nu-ti caut!... te cotonogesc! iti rup ciubucul asta pe sale si te dau s-afara din paine cu ocara!... Ai priceput?
- Vai de mine! a zis batrana; s-ar putea?... N-am obiceiul!... in viata mea n-am mancat labe de pui!... Hei! kir Ianuleo; eu am slujit la case mari boieresti... Cate am vazut s-am auzit eu!... n-am vreme acuma sa ti le povestesc!... dar, lasa...
- Ei, eu atata-ti spui dumitale... te nenorocesc!... s-a ispravit!
- Sa ma omori! a zis jupaneasa si n-a mai stat; s-a ridicat de pe chilim si a plecat degraba cu cheile la treburile ei.
Pana seara, toti ai casei; pana-n doua zile, mahalaua-ntreaga; pana-ntr-o saptamana, tot targul... toata lumea a stiut istoria lui kir Ianulea mai bine chiar decat el; corabia arsese de trei ori; chihlimbarul prapadit facea douazeci de mii de lire; iar de atunci, in post, nu mai mananca - nimini ridichi cu fasole, toata lumea mananca fasole cu ridichi.
Cu azi, cu maine, a facut cunostinta kir Ianulea cu fel de fel de negustori, ba si de boieri; a-nceput sa mearga pe la ei si sa-i pofteasca pe la el, la sindrofie. si la toata lumea placea, fiindca era om destept si bland, cu multa stiinta despre ale lumii, cu purtari-alese si, mai vartos, cu dare de mana: levent si galantom, patruns de filotimie si de hristoitie - intr-un cuvant, adevarat om de omenie. Astfel, care dintre negustori ba chiar dintre boieri aveau mai multe copile decat stare, umblau cu dinadinsul sa-l ginereasca. in vremea asta, el si pusese ochii pe o tanara din vecini - o chema Acrivita, fata a mai mare a lui Hagi Canuta, toptangiu pe vremuri. Hagiul, vaduv, era om de seama, insa cam ififliu pe potriva greutatilor casei lui, fiind impovarat de trei fete, una dupa alta gata de maritat, si inca doi feciori - baieti buni, aminteri, da cam nepricopsiti; asa ca putina nadejde de zestre de la Acrivita. Dar zestre-i trebuia lui kir Ianulea? Fata era vestita de frumoasa; numai atata cusur avea si ea, ca se uita, uneori, nu totdeauna, crucis; dar tocmai asta ii placea lui cu deosebire. Fata-l placea si ea pe el... A cerut-o hagiului, iar acesta, fara nazuri multe, i-a dat-o.
Fiind si kir Ianulea, ca tot omul, supus slabiciunilor omenesti, era stapanit de patima fuduliei; ii placea sa traiasca domneste, numa-n petreceri scumpe, impartind in dreapta si-n stanga daruri pretioase. Asadar, a facut o nunta stralucita cum nu se mai pomenise vreodata in mahalaua Negustorilor; incat barbatii ziceau: "Trebuie sa fie putred de bogat arvanitul!... Vazusi, nene, ce bine a lovit-o saracia de hagiu!", iar femeile: "Poftim, soro, noroc pe chioara lui Canuta!"
Cum a adus-o kir Ianulea in casa cu lautari, parc-a intors-o pe dos. Pana la sfarsitul cununiei, duminica seara, era blanda si supusa ca o mielusea; dar, luni dimineata, s-a ridicat din pat ca o leoaica.. ; A chemat toate slugile, femei si barbati; s-a uitat o data chioras de i-a bagat in spaime pe toti si, de fata cu barbatu-sau, le-a zis:
- Sa stiti ca de azi incolo sunt eu stapana aici! si sa mai stiti ca cu Ianuloaia n-o sa va mearga cum va mergea cu prostul de Ianulea! si inca sa mai stiti ca eu am toane: pe cine m-o supara cu atatica macar, il plesnesc si-l trimit numaidecat la agie sa-si ia merticul si de-acolo! Scurt!... Ati inteles?... Aid-acuma! iesiti afara!
De atunci, zi cu zi, cocoana se facea mai aspra si mai tantosa; si, de ce era mai tantosa si mai aspra, d-aia kir Ianulea o iubea mai tare; si de ce crestea dragostea dumnealui, de-aia-i crestea si ifosul dumneei. Toata ziulica ofta omul dupa o vorba mai dulce, or dupa un zambet... Ea sta tot posaca si-ncruntata. Daca "s-apropia de ea si da s-o mangaie, ca s-o mai imbuneze: "Draga Acrivito, de ce esti suparata?" ea-l impingea cat colo:
- Ah! Ianuleo, fugi ca n-ai haz deloc... nu vezi? Alt barbat, in locul lui, si-ar fi pierdut rabdarea si ori ii punea picioru-n prag, s-o potoleasca, ori o trimitea-napoi la babaca-sau, la Hagi Canuta... Dar el, unde? Cand il impingea, el ii cadea-n genunchi: "Draga Acrivito, iarta-ma!" si da sa-i sarute manile; dar ea:
- Uf! Ianuleo, scoala-te! nu mai ma plictisi!
- Nu ma scol pana nu ma ierti!
- Atuncea, stai asa pana poimaine, daca poftesti!
si se scula ea si pleca, dupa ce-i da cu tifla.
Kir Ianulea, ce sa faca? Se uita dupa ea lung cum iesea intepata fara sa-si intoarca ochii, macar ca o ruga cu lacrimi sa nu-l paraseasca asa... ofta, se stergea la ochi si.... o iubea si mai mult.
A mers asa cat a mers, pana i-a dat in cap cocoanei sa-ntoarca foaia, sa-l prajeasca si pe alta parte: s-a prefacut ca-l teme, ca e zuliara . S-a prefacut azi, s-a prefacut mane, pan-a-nceput -chiar sa creaza. Omul da bani cu imprumut, si fireste veneau la el boieri, cocoane, negustori, slujbasi, fel de fel de lume cu daraveri. Cocoana Acrivita sta cu urechea la usa, s-auza tot; si nu s-a multumit s-auza numai; a sfredelit usa cu un burghiu, ca sa si vaza. si-ncai, nu tacea? ii spunea fara sfiala ce auzise si vazuse, si tine-te: ca ala ti-a zis asa si i-ai raspuns asa; ca pe aia ai strans-o de mana si i-ai sarutat-o de trei ori, si, pe urma, cand a vrut sa plece, ai luat-o de mijloc si te uitai la ea asa gales, si ai dus-o pana la usa si iar i-ai sarutat mana - si cate alte ponosuri si mai si.
Iar daca el se jura ca pe nedrept il banuieste, ca el e dator sa se poarte politicos cu lumea si mai ales cu cocoanele, ca orice negustor - ea incepea sa-l ocarasca, facandu-l nerusinat si mincinos. Nu mai putea kir Ianulea; ii venea sa se stranga de gat ca pitigoiu si mai multe nu. Dar nici cu atata nu se multumea cocoana. Nu-i era de ajuns cum le incornora toate cate le auzea si le vedea pe ascunsele; ca sa afle si mai multe, da bacsisuri la slugi sa-l iscodeasca; ba a pus chiar pe un fratior al ei sa nu-l slabeasca de pe urme, sa-i descopere toate "berbantlacurile dumnealui". Fireste ca nici slugile, nici fratiorul, n-au putut afla nimica, fiindca omul era un barbat nu se poate mai de isprava.
Cocoana s-a pornit atunci cu ocari pe slugi, ca-i mananca painea, ca histe "pacatoase, ticaloase si necredincioase"; fratiorului i-a strigat ca ori e halpe, ori "pes... semne altceva", si i-a poruncit sa nu-i mai calce pragul, ca-i rupe picioarele; iar pe slugi chiar in fata lui kir Ianulea, le-a smintit in palme si le-a dat afara.
Cum a schimbat slugile, alte banuieli si alte certuri... Dar nici nu putem zice asa, fiindca la cearta unul spune una, altul alta, ori pe rand, ori amandoi deodata; in sfarsit, are parte fiecare de cuvant; pe cand aicea, tipa, ocara si blestema numai dumneei, iar dumnealui asculta, inghitea si tacea. Afland slugile ca in casa asta nu canta cocosul, se dedeau bine cu gaina; ii turnau fel de fel de gogosi, care de care mai umflate pe placul dumneei: ca dumnealui face si drege, ca umbla asa si pe dincolo; si, fiindca Ianuloaia era multumita cu astfel de slugi, apoi si ele-si faceau de cap; furau de stingeau.
Totodata, Acrivita mai cazuse si la darul foitelor: casa plina de jucatori, masa langa masa - otusbir, ghiordum, ba si stos - si dulceturi, zumaricale, vinuri, cafele si vutci, si ciubuce peste ciubuce, ziua pana seara, si noaptea pana la ziua. Pe langa asta, era si agiamie si-nfumurata ca nimini nu stie juca mai bine ca ea - si, se-ntelege, pierdea gros. Toate cheltuielile si pierderile astea il dedeau mult indarat pe kir Ianulea; nu se mai ajungea din venituri. De regula nu zicea nimica; dar asa, uneori, cam in gluma, se-ntampla sa-i scape si lui cate o vorba, bunioara:
- Numa de nu ne-ar bate odata toba cu atatea cacialmale!
Nu-i trebuia mai mult cocoanei...
- Da ce? nici atata petrecere nevinovata sa n-am in casa mea?... Dumneata nu trebuia sa te fi-nsurat, daca te stiai parlit, sa iei pe Acrivita, fata lui Hagi Canuta, care n-a fost invatata la casa parinteasea sa-si manance de sub unghie!... Sa fi luat o mahalagioaica sarmana, s-o tii incuiata pe masline si pe mamaliga, sa-ti spele rufele si sa nu se-ndure s-aprinza un muc de lumanare-n casa! ori una, sa-ti puie niste coarne, sa nu le poti duce!... Nu ti-e destul ca sunt cinstita, dupa ce ca-ti rabd, ca o nenorocita, toate ticalosiile si murdariile dumitale?... Eu voi sa traiesc; d-aia m-am maritat; aminteri ma duceam la calugarie!... si-n sfarsit, daca-ti place, kir Ianuleo! de unde nu, du-t' te plimba, si sa ne vedem cand mi-oi vedea ceafa... fara oglinzi!
intr-o zi, stand ei la masa impreuna cu o suma de musafiri, pana s-aduca ciorba, a-nceput din chiar senin Ianuloaia sa vorbeasca despre o prietina maritata, care nu se afla de fata:
ca s-a tinut cu beizadea cutare, un copil! si voda, suparat foc, era sa puie sa-i taie coadele si s-o trimita surghiun la un schit, tocmai in fundul muntilor;
ca a prins-o odata barbatu-sau, ziua-n amiaza mare, la turloaia, la chiolhan, la iarba verde, cu consulul muscalesc si cu alti drangalai; - tiganii ii trageau de unul singur "Mai, cazace, cazacele!" si ea chiuia si juca numa-n papuci, cu palmele-n ceafa, apilpisita, ca un maladet zaporojean;
ca-ntr-un rand, a plecat la Caldarusani, s-o spovedeasca sfintia-sa parintele Ioanichie, si a stat acolo de miercuri in saptamana patimilor pana-n saptamana luminata dupa izvorul tamaduirii; - se plimba toata noaptea cu duhovnicu-n luntre pe luna si canta de rasuna lacul: "Frunzulita loboda, of! tato, gura lumii sloboda!" iar parintele lucra din lopeti si-i tinea isonul pe glas al optulea...
si cate alte grozavii.
Musafirii si mai ales musafirele faceau haz; iar bietul kir Ianulea, om cu hristoitie, facea fete-fete. A rabdat el cat a rabdat, si zice, intai cu destula blandete:
- Bine, Acrivito, scumpa mea! cum poti dumneata, mai ales ca stii ce bun prietin sunt cu barbatu-sau... cum poti, fara sa le fi vazut toate astea cu ochii dumitale, fara nici un temei, sa catigorisesti astfel pe o prietina, pe care o primim aproape in toate zilele in casa noastra?... imi pare rau!
- Ei! apoi vezi bine ca dumneata o s-o aperi... ca va scoateti ochii unul la altul!
si apoi le spune tutulor ca acuma prietina nu se mai duhovniceste la Caldarusani: i-a pus lui kir Ianulea gandul... "sa-mi sparga casa!" Da o s-o prinza odata si n-o s-o ierte cum a iertat-o voda; o sa puie s-o tunza ca la cazarma pe... si din "muscaleasca" si "calugareasca" n-o mai scoate.
N-a mai putut suferi kir Ianulea; s-a ridicat foarte turburat si s-a rastit odata tremurand:
- Asculta-ma, Acrivito! nu-ti dau voie, ma-ntelegi, sa mai zici o vorba macar despre o femeie care - poti spune dumneata toate murdariile ce-ti trec prin gandul dumitale! - este mai cumsecade ca dumneata; ca dumneata esti, ma-ntelegi, mai indracita decat talpa iadului, si oricat de blajin sa fie omul, il scoti din toate rabdarile! Sa taci din gura, scorpie nebuna, ca pui de te leaga si te trimit la balamuc, ma-ntelegi!
Cocoana s-a ridicat si dumneei si s-a napustit asupra dumnealui, sa-i arza o palma; dumnealui s-a ferit repede-ntr-o parte; iar dumneei, de necaz ca nu l-a putut nemeri, a luat castronul cu ciorba de pe masa si i l-a aruncat in fata - l-a oparit de sus pana jos. Kir Ianulea si-a iesit din pepene; s-a repezit cu pumnii-n-clestati, s-o pilduiasca; dar musafirii s-au pus la mijloc si l-au oprit in piept:
- Nene Ianuleo! stai, omule! nu sade frumos!
si, pe urma, catra dansa:
- Mai potoleste-te si dumneata, coana Acrivito, pentru Dumnezeu! nu-l mai turba!
ti-ai gasit!... S-a pornit cucoana pe racnete, sa radice mahalaua-n picioare:
- Sariti! sariti, oameni buni! ca ma omoara paganul, arvanitul!... Ma bati, ai? dupa ce-ti razi de casa si de cinstea mea, hotule si pehlivanule!... Daca te-ai imbatat si ai pofta de batut, du-te de-ti bate tiitoarele de pan fundul mahalalelor, pe care le-n-dopi cu pumnii de lire si-n casa te calicesti pana la lescaie, ratane!... Da pe mine sa ma bati? pe mine, ma! spurcaciune de ba-daran?... pe mine, fata lui Hagi Canuta, sa-ndraznesti tu sa ma bati, pacatosule, janghinosule si raiosule!?... Stai tu, ca te-nvat eu pe tine, cenghene turceasca!
si pana nu i s-o stins glasul, n-a contenit... Fireste ca petrecerea n-a mai mers inainte... Au sarit toti musafirii, care mai de care: "Nene Ianuleo!", "Cocoano Acrivito!"... ca "la necaz spune omul multe"; ca "are mana cinci degete si nu se potrivesc unul cu altul"; ca "si maruntaiele din om tot se cearta uneori"; dar orisicum "nu e bine sa s-auza-n lume de asa-ntamplari intr-o casa de seama!"... si asa mai departe, cu chiu cu vai, i-au impacat. Dar, fireste, s-a stiut indata in toata mahalaua ca "biata Acrivita lui Hagi Canuta a ajuns de-o bate arvanitul - la masa! fata cu musafirii! - dupa ce o-nseala cu care-i iese-nainte!..." si pe urma prietenele: "Cum a fost ea crescuta, mititica, si pe ce maini a-ncaput!... o s-o bage-n pamant paganul!"
Lui kir Ianulea i-a trecut repede necazul si iar "draga-n sus! draga-n jos! puiule si suflete!" si orce poruncea dumneei, dumnealui raspundea:
- Cum poftesti dumneata, fos-mu, parigboria tu kosmu! (vorbe frumoase, care-nsemneaza, pe elinica: lumina mea, mangaierea lumii!).
in vremea asta, cocoana Acrivita se gandea:
"Eu cu budalaua, cu capsomanul asta de Ianulea, mult n-am sa mai fac purici... Ia sa ma gandesc la viitorul meu..."
Astfel, zi cu zi, i-a luat diamanticalele si sculele si argintaria, si le-a pus la pastrare acasa la Hagi Canuta; pe urma, a-nceput sa vanza si de pan lucrurile de pret ale casei, despre care "budalaua" habar n-avusese sa faca si el, ca orce negustor cuminte, o catagrafie. Totodata, s-a luat cu binisorul pe langa el; a-nceput sa-l mangaie si sa-l magliseasca. Dupa ce l-a rasucit si l-a fermecat cum a stiut ea, cand erau intr-o seara amandoi singuri la iatac, s-a pomenit kir Ianulea ca se repede dumneei si-l ia-strans in brate si pupa-l!... El zice:
- Ma iubesti, draga Acrivito?
Dar ea, uitandu-se la el crucis:
- Mai ma-ntrebi, Ianulica; fos-mu?
N-a putut kir Ianulea s-adoarma toata noaptea de bucurie ca s-a dat Acrivita lui pe brazda... De-acu-ncolo, trai, neneco! Despre ziua, cand s-atipeasca si el, hat! il ia dumneei iar in brate si zice:
- Draga Ianulica, am sa te rog ceva... dar... sa nu zici ba.
- Cand am zis eu ba la vreo dorinta a mataluta, sufletul meu?
- Uite ce e... Tatita ar vrea sa marite si pe surioarele mele - sa nu-i ramaie fete batrane-n casa - c-au si-nceput mahalagioaicele (le stii gurita) sa le zica "iepele lui Canuta" - si nu prea are cu ce sa le-nzestreze pe potriva lor; ca daca nu era om cinstit si filotim cum e, ar fi avut astazi stare!... Multi bani are de luat de pe la boieri mari; ce folos, daca deocamdata nu-i poate scoate?... Dar, dupa ce o-nchide el ochii, fireste, dumneata ai sa fii mai mare intre clironomi; ai sa strangi pe boieri in chingi negustoreste si o sa-ti intri-n bani... si... asa, m-am gandit sa-l ajutam noi; sa le facem fetelor o zestre cat de micsoara; ca, de! cine se mai insoara astazi fara zestre, doar de dragoste?... Numai eu am avut noroc sa te gasesc pe dumneata - si placut si bogat, si galantom si sa ma iubesti atata! "
si pe urma, strange-l iar si pupa-l.
- Bine, puica, sa le dam... Cam cat?
- De! stiu eu?... cam cate o mie, doua de galbeni.
- Bucuros, sufletele!... adu-mi aminte mane sa mergem la hagiul, sa-i numaram paralele... Acu, aide, bibilico, sa ne culcam.
Dar ea il strange iar si zice:
- si... pe urma, uite... Fratiorii mei... Nu e bine sa mai stea asa degeaba... M-am gandit sa le faci dumneata rost de un capitalas, sa s-apuce si dansii' de vreo negustorie, ca sunt gogeamite galiganii acuma, nu mai face sa se lase tot in spinarea batranului: pun-te masa! scoal-te, masa!... Ce zici dumneata, nu zic bine?
- Draga puiule, nu stii ca eu zic ce zici mataluta?... Adu-mi aminte mane dimineata... Acuma, hai sa-i tragem un somn.
- Mai da-mi o gurita, Ianulica, parigboria tu kosmu!
I-a mai dat o gurita, si au adormit ca niste copilasi scaldati.
A doua zi, s-a ispravit daravera: au fost inzestrate surioarele amandoua si amandoi fratiorii incapuiti; iar peste vreo cateva zile, dupa ce i-a dascalit pe larg cumnatul mai mare in toate privintele negotului, ca om incercat, au pornit, cu chimirul plin, dupa marfa - unul, cu corabia, de la Galati catra Smirna inspre partile rasaritului; altul pan Brasov, spre partile apusului catra Lipsca, in chervan, cum umblau negustorii p-atunci.
Nu mai incapea-n piele kir Ianulea de fericire... Ziafeturi peste ziafeturi zi si noapte, cu toate bunatatile si trufandalele; chef si tambalau cu zeci de musafiri si de lautari - si tot ce dorea Acrivita trebuia sa se-mplineasca: Turnul Coltii sa-l fi cerut pe masa, kir Ianulea pe masa i l-ar fi adus.
Au mers lucrurile tot asa si iar asa; a tot bagat manile kir Ianulea in lada cu bani; a tot luat cu pumnul, la loc n-a mai pus nimic, pan-a dat intr-o zi cu unghiile de fundul lazii. N-avusese pana-acuma obicei nici vreme sa numere ce-avea-n lada; acu i-a dat in cap sa faca si asta, si nu i-a trebuit multa rabdare... Mai ramasesera vreo trei sute si ceva de lire - sa tot ajunga pentru cosnita si cheltuielile marunte pe vreo doua-trei saptamani... Dar, om cu fire neclintita, s-a gandit asa:
"Ei! s-apoi?... ce-mi pasa?... Maine, poimaine se-ntorc baietii cu marfa, ne apucam de negustorie si, cu staruinta multa si putin noroc, umplem lada la loc... Pan-atunci, helbet! avem credit destul!"
si s-a pornit dupa imprumuturi. Alergau cu limba scoasa samsarii de colo pana colo, sa-i gaseasca bani cu orsice pret... Pan-acuma el luase dobanzi cam sarate; de acum ajunsese sa plateasca el camata din ce in ce mai piparata. Mai intai nu s-a prea bagat de seama; dar n-a trecut mult si a aflat negustorimea ca se clatina rau kir Ianulea; si mai ales ca bantuia p-atunci mare chesat asupra targului, i s-a scurtat omului creditul de tot: cu mai bine de suta la suta si de-abia gasea, si nu vreo suma mai insemnata, doar num-asa de mezelic. Toata nadejdea lui se razima pe intoarcerea tinerilor, care, nu-si putea el inchipui, de ce zabovesc atata, cand toti negustorii plecati totodata, ba unii chiar mai tarziu, se si-ntorsesera de la tacsid, fiecare cu incarcatura lui, la potrivita vreme.
Pasamite, cumnateii aveau cuvinte sa zaboveasca... Tocmai cand sa-si piarza kir Ianulea rabdarea, iaca-i sosesc, una dupa alta, doua vesti destul de urate... Baiatului dintai, pe cand se-ntorcea de la Smirna, i se cufundase corabia incarcata; iar el, incepator in ale negustoriei, a fost uitat s-o asigureze... Cel mai tanar dedese la Lipsca, in iarmaroc, peste alt chilipir, se-ntalnise cu niste elini, de care misuna totdeauna pan imbulzeala targurilor mari; hoinarise cu ei pe la berariile nemtesti toata ziua, iar seara, mersesera-mpreuna la cafeneluta unui simpatriot, intr-o ulicioara dosnica de langa Casa Sfatului, sa-nvarteasca un endekamisi, si pe urma, la iuteala, un stosisor; si asa, de pe la aprinsul lumanarilor pana despre ziua, il lasasera tinichea: nu mai avea baiatul nici cu ce sa vie-napoi acasa.
Cum s-a raspandit vorba si despre asta, au intrat la grija mare creditorii lui kir Ianulea, ca ramane mufluz, si s-au adunat cu totii la cafeneaua de la Hanul cu Tei, spre a se sfatui ce-i de facut, ca sa-l tina zi si noapte sub de aproape paza, nu cumva s-o stearga inainte de sorocul platilor, cum au muflujii obicei. Pe de alta parte, vazandu-se scos la selemet, l-a apucat pe kir Ianulea un fel de groaza... Ce are sa faca el de-acuma, cazut in saracie, in necinste si-n ocara?... Or sa-l vare intai in temnita, si, pe urma, cand i-or da drumul, sa-ntinza mana pe la portile alor de i-a-ndopat cu atatea bunatati si daruri!... si inca, treaca-mearga toate!... Dar ce te faci cu fata lui Hagi Canuta?...
N-a stat mult la ganduri spre a vedea ca alta nu-i mai ramane decat sa spele degraba putina - sa se duca, incotro vedea cu ochii, pana dincolo de Marul Rosu. Astfel dar, in faptul zilei, s-a sculat binisor, a strans cata drojdie se mai gasea pe fundul lazii, s-a dat jos la grajd, a poruncit sa-i puie saua pe un buiestras tataresc, a-ncalecat, spunand argatului ca merge pana la Snagov dupa platica proaspata, ca are deseara musafiri la masa, a iesit pe poarta la pas si... pe urma, cu ochii tot inainte, p-aci ti-e dmmul...
Cand a luat-o pe subt mitropolie la stanga, catra campul Filaretului, se luminase de rasarit, asa ca, suind la deal, pan dreptul Cutitului de Argint, si uitandu-se-napoi in vale, a zarit un palc mare de calareti in goana venind parca pe urma lui. in adevar, banuiala i-era intemeiata... Prinsesera de veste negustorii si pornisera repede dupa el cu ceausi de la agie. El a vrut s-abata din drumul mare si s-o ia pe subt deal la dreapta; dar a dat de niste santuri; buiestrasul s-a poticnit si l-a trantit cat colo... Atunci, omul s-a sculat, a parasit calul si a apucat-o pe jos. A suit la niste uluci, le-a sarit; pe urma, alt sant si alte garduri, pana cand, rupt de osteneala, ajungand pe culme, s-a oprit in fata viisoarei unui margmas bondoc si-ndesat, care tocmai se spala pe ochi de dimineata la soare in prispa cramei.
Kir Ianulea, cum l-a vazut, i-a zis gafaind:
- Buna dimineata, neicutule; cum te cheama?
- Buna dimineata, jupane... Pe mine Negoita ma cheama; da pe dumneata?
- Kir Ianulea...
si d-abia mai tinandu-l balamalele, a pasit parleazul inauntru si zise:
- Frate Negoita, fa-ti pomana si ma scapa! Umbla niste dusmani sa puie gheara pe mine, sa ma nenoroceasca! Ascunde-ma undeva pe-aici, si eu te fac om bogat... Iar, daca pan-oi pleca nu ti-oi dovedi ca te pot procopsi, atunci primesc sa ma dai chiar dumneata pe mana dusmanilor... Ma rog dumitale, frate Negoita, nu ma lasa-n pierzare! ma rog si iar ma rog!
Kir Ianulea - Partea 1
Kir Ianulea - Partea 2
Aceasta pagina a fost accesata de 4125 ori.
