Kir Ianulea - Partea 2

Kir Ianulea - Partea 2

de Ion Luca Caragiale


Negoita s-a scarpinat in cap stand putin la ganduri si a raspuns:

- Asculta-ma, kir Ianulea; ce sunt dusmanii dumitale?... n-or fi boieri?... ca de! drept sa-ti spun, cu boieri in carcota nu ma bag...

- De unde, hoieri? sunt negustori...

- Atuncea, te scap...

Cum l-a ascuns subt o claie de haraci, peste care a mai trantit si niste coceni de porumb, iacata si dusmanii...

- Ma, neicuta - a-ntrebat unul - nu vazusi dumneata adineaori trecand p-aici un negustor - asa s-asa?

- N-am vazut.

- ti-am da un bacsis bun, sa ne spui incotro a apucat...

- Pai, daca nu l-am vazut...

- Spune, ma! A zis un slujitor ridicand garbaciul...

- Dumneata ma poti si omori!... da daca nu l-am vazut...

- Daca n-a vazut omul, n-a vazut, zice altul... Hai degraba-nainte, ca pierdem vremea degeaba.

si au plecat, care calare, care pe jos, unii-ntr-o parte, altii-ntr-alta, alergand ca nebunii... Dupa plecarea lor, Negoita s-a suit intr-un dud mare si s-a uitat pretutindeni roata, sa se-ncredinteze daca s-au departat bine; pe urma s-a dat jos incetinel si l-a scos pe fugar din ascunzatoare.

- Te-am scapat! acuma, sa te vaz, kir Ianuleo... te tii de vorba?

- Draga neica Negoita, nu stii cat iti sunt de-ndatorat si cat vreau din tot sufletul sa ma tiu de cuvant!... Iar ca sa-ntelegi ca ma pot plati de dumneata, te rog sezi colea langa mine sa afli cine sunt eu si sa asculti toate pataniile mele.

si i le-a povestit toate pe sart kir Ianulea lui Negoita - de cum a fost plecat din adancuri dupa porunca imparateasca si pana-n ceasul de fata - toate, cu de-amanuntul toate, pe care Negoita le-a ascultat cu placere mare si cu multa luare-aminte.

- si acuma, neica Negoita, asculta bine cum te pot eu procopsi pe dumneata... De cate ori ai auzi c-a intrat dracu-n vreo femeie, nevasta, fata, macar fie ori din ce loc, ori de ce neam ar fi, sa stii ca eu sunt ala. Numaidecat dar sa vii acolo, ca eu nu ies din ea pana nu m-ai goni dumneata... Fireste ca daca i-ai da de leac, degeaba n-are sa-ti fie... Barbatul femeii ori parintii fetei or sa te rasplateasca frumos... Ce zici?... iti vine la socoteala?

- Cum nu? a raspuns zambind Negoita. Iar kir Ianulea, dupa ce i-a multumit inca o data, a plecat p-aci-ncolo.

Nu se-ncheiase nici o luna dupa astea, si coborand Negoita-n targ cu niste visine trufandale de vanzare, a aflat de la precupeti ca pe una din fetele lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la Baratie, o munceste dracul de vreo zece zile... Ce nu i-au facut?... Leacuri, descantece, molitve... degeaba! Parintii si logodnicul plang intr-una vazand-o cum se canoneste... Vorbeste in toate limbile fara sa le fi-nvatat, si sporoveste si-i turuie mereu gura si spune fel de fel de taine si pare - de unde le-o mai fi stiind? - incat o lume, care alearga s-o asculte, sta si se cruceste:

ba ca "sacul cu lire de la pahamicul Iordache din Dudesti, de nu i s-a mai dat de urma - furat de gramaticul pe care l-au prins pe drumul Oltenitei si a scapat peste noapte din beciurile agiei - se afla acum pus bine, infasurat intr-un testemel ceadiriu, in fundul sertarului de jos de la scrinul de langa soba din iatac la clucereasa Tarsita, matusa despre mama a lui aga, mai tanara ca dumnealui - se-ntampla! - si ca cine nu-i stie merchezul poate scotoci-n sertar cat pofteste, ca nu-i da de fundul adevarat";

ba ca "adiata lui Agop, tutungiul de la Sfinti, lasata nepoati-si, nu-i scrisa de raposatul: a ticluit-o pe urma, intr-o noapte, barbatu-sau Tacor, cafegiul din Caimata, care vinde si suliman si cana de par... Tacor cu Avedic, paracliserul de la biserica armeneasca";

ba ca "fratele ala tinerelul, de d-abia-i mijeste mustata, calugarasul sprancenat, care sade la preacuviosia-sa parintele archimandritul Hrisant, in curtea mitropoliei - chip si seama la-nvatatura cantarilor - este fata a mai micsoara a lui Ristache Muscalagiul de la Ploiesti"...

si cate si mai cate alte bazaconii - cine le mai poate tinea minte?

Cum a auzit Negoita toate astea, si-a desfacut cosurile la precupeti cu radicata pe ce a putut rupe si s-a dus de-a dreptul sa vaza si el pe fata apucata; si cum a ajuns acolo, s-a varat pantre lumea adunata s-a spus parintilor si logodnicului ca el o scapa pe fata daca i-or da o suta de galbeni. Fireste ca bietii oameni n-au mai stat la ganduri: o suta fie! Iar Negoita s-a apropiat de urechea patimasei si, facandu-se ca o descanta, i-a zis incet si sfios:

- Am venit, kir Ianuleo, dupa vorba noastra...

- Am inteles, i-a soptit duhul: dar, drept sa-ti spui, neica Negoita, nu te-am crezut asa de natarau, sa te multumesti cu o suta de galbeni... Ce o sa-ti ajunga tie numai atata? Trebuia sa ceri gros! Dar fiindca ai gresit, te iert de data asta... Acu ma duc la Craiova, sa intru in sotia caimacamului. Saptamana viitoare sa te-nfiintezi acolo... Nu ma face sa te-astept prea mult; mai am si alte trebusoare, nu numai grija dumitale... Caimacamul isi iubeste nevasta ca ochii din cap, e si bogat si darnic. Socoteste-te bine in talia asta, ca de-acolea-ncolo nu mai ai nici o putere asupra mea; sa stii ca dupa aia sunt dezlegat de orce cuvant si nu mai avem nimica de-mpartit impreuna!

Zicand acestea, s-a departat duhul... Tanara s-a tamaduit. Toata lumea se-nchina; parintii si logodnicul nu stiau ce sa mai faca de bucurie, iar Negoita, luandu-si suta de galbeni, a pornit la vie sa se gateasca de drum lung.

si-a vandut a doua zi rodul la un oltean; a treia zi si-a cumparat un calusel, cu tot dichisul de calarie, de la patura si sea pan la ipingea; a patra, dimineata, a plecat. Asta era intr-o miercuri... Ziua umbla, noaptea se odihnea; asa incet-incet, haidea-haidea, martea urmatoare, pe la asfintit, a ajuns drumetul la straja Craiovei, si, de acolo, intreband din om in om ca unde ar putea gazdui un negustoras ca el, l-au manat la un han peste drum de o biserica mare.

Cum a descalicat, a dat calul in primirea argatilor si a intrat in carciuma, unde mai erau si alti isnafi, sa-si prinza inima cu un ciocan de rachiu si cu ceva mezelic, inainte sa mearga la odaie. inserase binisor. Pana sa-i friga niste pastrama, sta la masa pe ganduri; stand asa, aude clopote, si intreaba pe un arnaut, care tragea ciubuc la alta masa, ce sarbatoare e a doua zi, de se face priveghere mare.

De la arnaut si de la carciumareasa, afla indata ca nu-i a doua zi nici o sarbatoare, dar ca asa se fac ziua si noaptea slujbe peste slujbe la toate bisericile pentru usurarea tinerei sotii a caimacamului, care e chinuita de duhuri, si nu-i pot da de leac cu nimica: toate babele mestere, toti doftorii de la Sibiu, priceputi la asa boale, toate maslurile si molitvele, citite de vladica si arhiereii cu patruzeci de preoti - degeaba. Femeia are navarlii grozave: intr-una sare si joaca tontoroiul, ca trebuie s-o lege; cat o tin legata, dardaie din toate-ncheieturile si scrasneste, parca ar arde-o in foc; daca-i dau drumul, iar incepe sa sara si sa topaie, si topaie si sare, pana o leaga iar; asta de peste o saptamana, fara clipa de odihna si fara sa primeasca-n gura macar o picatura de apa... O lume se-ngrozeste; iar sotu-i se jeleste ca un nenorocit; si de-aia se fac slujbe peste slujbe la biserici, doar s-o milostivi Maica Domhului cu vreo minune.

Negoita a dat toiul repede pe gat, a-mbucat o farama de pastrama, ca orce sluga, de teama sa nu-l astepte prea mult stapanul; a dat un icusar arnautului si l-a rugat sa-l duca degraba la curte. Cand au ajuns acolo, fierbea lumea, ca bolnavei i-era totdeauna mai rau cand innopta... O suma de cucoane si slujitoare o tineau legata-n cearceafuri ude pe biata tanara, care se zbuciuma din crestet pana-n talpi; preotii-n odajdii mari o slujeau s-o afumau cu cadelnitele, iar sotul plangea, facand mereu la metanii. Cand iata ca un arnaut vine si zice-n gura mare:

- Maria-ta, nu te supara!... este aici un om prost, care vine tocmai de la Bucuresti intr-adins; zice ca el stie sa descante la boale ca a m.-sale si-si pune capul chezasie ca o tamaduie indata.

S-a ridicat nenorocitul, luminat in pierzania lui de razele nadejdii din urma, si a strigat:

- Sa vie!

Cum s-a aratat Negoita in prag, pana sa-l intrebe cineva ce si cum, tanara s-a potolit din dardaiala, a poruncit, parca era sanatoasa la baie, sa-i scoata cearceafurile; s-a uitat drept la el, a inceput sa raza vesela, ca la vederea unui vechi prietin de mult asteptat, si i-a facut semn sa vie mai aproape, chemandu-l chiar pe nume:

- Bine-ai venit, draga Negoita! ce mai faci? sanatosel? vino-n-coace mai aproape, ca am sa-ti spun ceva, sa nu ne-auza niminea!

Cine sa-si creaza ochilor si urechilor?... Negoita a dat pe toti intr-o parte, s-a apropiat prieteneste de patimasa si i-a soptit:

- Draguta, sa ma ierti ca te lasai sa cam astepti, dar nu stii ce greu drum si ce gloaba de cal am avut.

- Nu face nimica, a raspuns duhul foarte incet; eu plec de aici... De-acuma, te-am procopsit; nu-ti mai sunt dator cu nimica. Sa stii prin urmare, neica Negoita, ca asta ti-este a din urma... Sa nu care cumva sa te mai vaz ca te tii de coada mea, ca nu numai nu capeti nimica, dar inca ma si supar, si daca m-oi supara, de! poate sa-ti para foarte rau... Atata-ti spun...

A pierit duhul... si fireste si-a venit patimasa-n fire, buna zdravana ca mai-nainte, parca si mai vesela... Acuma cu cate daruri si cinste l-a-ncarcat caimacamul pe Negoita, ce sa vi le mai insir eu? - ca vi le puteti singuri inchipui... I-a daruit cu hrisov o mosie, s-o stapaneasca de veci, si pe dasupra l-a si boierit.

Traia acuma Negoita in huzur, ce cu gandul nu gandise, de vreo trei luni si mai bine. Dar intr-o zi, tocmai cand isi facea dupa pranz tabietul boieresc, cu cafea si ciubuc in pridvorul lui de la tara, iacata vede de departe, pe drumul care vine dinspre miazazi, un vartej de praf, care se tot apropie... Ce sa fie?... Sunt niste slujitori de la curte: vin in goana cu nalta porunca sa-l aduca napristan la Craiova.

Nu i-a prea placut lui Negoita ca i-au turburat tabietul; dar ce sa faca?... Ajungand la curte a sarutat mana stapanului; acesta l-a luat in brate, l-a sarutat pe frunte, si i-a zis:

- Prea iubite frate Negoita, daca tii la mine catus de putin, sa pornesti fara clipa de zabava spre Bucuresti: butca e gata; pe drum asteapta cai de olac din poste-n poste... Fata mariei-sale lui voda, domnita, e apucata cum a fost si nevasta-mea, poate si mai rau, dupa stafeta ce primii... Numai dumneata o poti scapa... Alearga!

"M-am fript!" s-a gandit Negoita; dar de zis, n-a putut zice nimic.

Caimacamul l-a strans in brate, l-a suit in butca si, manati, bre! Surugiii au dat bice si calcaie, pe urma tipete si chiote... Pana a doua zi, pe la ceasul vecerniei, l-au adus pe Negoita techer-mecher drept la scara palatului domnesc din Bucuresti.

Voda si doamna, frangandu-si mainile, l-au intampinat in capul scarii, si voda i-a strigat in greceste, cum vorbea p-atunci boierimea:

- Ah! Dumnezeu te-a adus, boierule! Poftim!

Dar Negoita - de unde stie greceste? - a raspuns intr-o doara:

- Cine nu-l cauta il gaseste, maria-ta, dar cine-l cauta! Sa vedem!... sa-l cautam!... Daca s-o putea, si mie mi-ar parea bine. Sa vedem...

- Haide!

si zicand asta, voda l-a-mpins pe Negoita pana-n sagnasiul din fundul salii... Acolo sta domnita greceste pe un covor jos, clatinand mereu din cap ca o papusa cu gatul pe sarma; intr-una se chinuia asa de cinci zile cu dintii-nclestati si fara sa-nchida ochii o clipa.

Cum s-a aratat Negoita, donmita a stat din cap si a-nceput sa tipe, apucata de toate nabadaile:

- Afara! dati-l afara! sa nu-l vaz m ochii mei pe ratanul de Negoita! afara!... sa vie babaca!

Negoita n-a asteptat mai multe si, in loc sa se supere ca-l goneste cu ocara, a ridicat asa din umeri, parc-ar fi zis: "De! daca nu poftesti"...

S-a-ntors in loc si a voit sa plece. Dar doamna l-a apucat de mana, iar voda s-a apropiat de fiica-sa:

- Aicea sunt! uite babaca matale!

- Nu tu! tipa fata. Nu te-am chemat pe tine! sa vie babac-al meu!

- Eu sunt babac-al tau! a zis cu lacrimi fierbinti prapaditul de batran.

Dar copila, tipand si mai grozav:

- Nu! nu esti tu! tu esti urat! tu du-te cu Negoita! sa vie capitan Manoli Ghaiduri, ca el e babac-al meu adevarat!

La asa vorbe nebunesti, doamna a lesinat... Daca nu era Negoita s-o apuce-n brate, cadea lata. Au sarit cocoanele curtii si au luat-o s-o frece cu otet de trandafir si sa-i dea pe la nas cu pene aprinse. Iar bietul voda a-nceput sa se bata cu pumnii-n fes, pe cata vreme copila tot mai tare tipa.

- Sa-mi aduceti pe babac-al meu! pe capitan Manoli! p-ala-l vreau eu!

in sfarsit, Negoita zice lui voda la o parte:

- Maria-ta, la asa patimasi trebuie sa le facem cheful deocamdata; ca daca ne-mpotrivim, ii atatam mai rau.

I l-au adus prin urmare pe capitan Manoli... Mai rar asa palicar! inalt, spatos si mustacios - o mandrete de arnaut! si muiat numa-n fireturi de sus pana jos - sa fie de fala pentru orice curte domneasca!

Cu mustatile lui frumoase inecate de lacrimi, s-a apropiat capitan Manoli, sluga credincioasa, de fiica doamnei; iar mititica, indata ce l-a vazut, s-a descruntat deodata, a zambit dulce si, ca orice copil supus cand roaga frumos pe tata-sau sa-i faca un hatar, i-a zis cu multa blandete:

- Babaca! te rog, babaca, daca ma iubesti, sa-i tai lui Negoita nasul si urechile si sa-l dai afara ca pe un obraznic... ca e botos, e lacom si nemultumitor!... sa nu-l mai vaz in ochii mei, ca nu-l pot honipsi !

Capitanul Manoli iubea fireste pe domnita din tot sufletul; dar asa hatar mare nu-i putea face fara voia stapanilor. Iar Negoita s-a gandit: "Asa ti-e vorba?... Bine!" pe urma s-a-ntors la voda si zice:

- Maria-ta, ia sa se dea toti intr-o parte, sa vaz si eu mai aproape pe patimasa.

I-au facut toti loc, iar Negoita s-a dus drept la domnita care se zbuciuma si racnea cat putea:

- Afara Negoita! Iesi afara, mojicule!

Dar el nu s-a sinchisit de pandoliile ei si i-a vorbit incet:

- Draguta, eu as zice sa pleci mai bine de bunavoie... As! fata racnea mai rau:

- Afara Negoita!

- si zi, asa, ai?... Nu vrei?

s-a dat s-o apuce de mana. Atunci domnita l-a scuipat in fata si i-a ars o palma de i-a scaparat ochii lui Negoita.

El s-a sters cu maneca pe obraz si intorcandu-se-n loc spre voda, zice:

- Maria-ta, patima asta vine aicea cu o-mprejurare cum pan-acuma n-am mai intalnit... Ca n-ar fi leac de tamaduire, nu zic; dar, singur eu, nu pot face deocamdata nimica... imi trebuie un ajutor... Am aicea la Bucuresti, in mahalaua Negustorilor, o prietena mestera care stie sa traga de galci si de najit; e vaduva unuia care si-a prapadit averea-n risipa si-n desfranari; a ramas mufluz, si-a luat lumea-n cap si a lasat pe biata femeie nevinovata pieritoare de foame... O cheama Acrivita Ianuloaia, fata lui Hagi Canuta...

La vorbele astea, domnita a-ncetat deodata cu tipetele, s-a-nceput sa tremure, clantanind ca-n toiul frigurilor.

- Asadar, rog pe maria-ta sa porunceasca a pune iute caii, s-a-duc numaidecat pe Ianuloaia.

A vrut sa faca un pas; dar domnita l-a apucat strans de pulpana, tipand apelpisita:

- Stai, Negoita!

si... ce sa mai lungim acuma povestea? - ca o poveste, cat de frumoasa, daca-i prea lunga, iar nu face - i-a trecut copilei, parca numai visase cineva c-ar fi fost bolnavioara; s-a gatit frumos, s-a plecat vesela cu doamna la plimbare, in butca deschisa... Patru telegari cu falaitar; doisprece arnauti calari inainte si tot atatia m urma fluturandu-le fustanelele; iar Manoli, sus pe capra, cu mana dreapta pe praselele hangerului din sileaf si cu stanga rasucindu-si mustatile... si era mare bucurie pe sufletul lui voda, cand se uita de la fereastra cum zbura butca departe...

Negoita a ramas in gazda la curte. Cam a treia zi, aducandu-si aminte ca mai are si alte daraveri in Bucuresti, a mers drept in mahalaua Negustorilor, sa-i ia urma Ianuloaiei... Casele cele frumoase le vandusera creditorii... Sarmana! parasita de barbat, traia acuma la tata-sau, la hagiul... Acolo, gasind-o, a ramas incremenit de asa frumusete, mai ales cum se purta ea acuma, cernita de sus pana jos, ca orce vaduva jalnica... Dupa ce i-a sarutat mana, i-a zis:

- Uite, cocoana; eu ma stiu dator lui kir Ianulea cu o suta de galbeni; ieri am aflat de nenorocirea dumneavoastra, si ti-am adus datoria... Poftim!

Cocoana a-nceput sa planga si sa-l intrebe daca stie el ceva despre ce s-o fi facut omul ei, ca ea nu mai poate - se frige, o sa moara de dorul lui. Negoita i-a raspuns ca nu stie nimica; iar, ca multumire ca barbatu-l indatorase la vreme de mare nevoie, a rugat-o pe cocoana sa primeasca a stapani ea de veci viisoara lui de la Cutitul de Argint, si i-a si dat la mana hartie de danie, intarita cu pecetie domneasca. Dupa aceea, ca sa se mantuie el odata de slujba doftoritului, s-a gandit catva si i-a mai spus:

- Cocoana, eu am vazut mult bine de pe urma barbatului dumitale; in cinstea si pomenirea lui, vreau sa te-nvat ceva, cu care, la prilej, sa te salti bine din lipsa... Asculta, rogu-te, cu luare-aminte... De cate ori ai auzi c-a intrat dracu-n vreo femeie, nevasta, fata, macar fie din orce loc, or de ce neam ar fi... numaidecat sa mergi acolo, ca nu iese din ea pana nu l-ai goni dumneata... Sa-i zici patimasei numai atata, parc-ai fi-ntalnind pe omul dumitale: "Aici mi-ai fost ascuns, Ianulica?... si eu te cautam ca o nebuna... fos-mu! parigboria tu kosmu!"

- De unde stii dumneata vorbele astea? a-ntrebat cocoana privindu-l crucis.

- Le-am invatat, demult, de la un prietin... a raspuns Negoita, zambind la privirea cocoanei; apoi a adaugat: ...Numai atata sa-i spui... Pe urma, s-o apuci in brate, tot cu gandul la kir Ianulea: sa te uiti la ea asa frumos, cum te uiti acuma la mine, s-o saruti cu foc si sa n-o slabesti din dragoste pana nu-i trece de tot... Fireste ca, dupa potriva ipochimenilor, n-are sa-ti fie osteneala degeaba... Ai inteles?

- Am inteles.

- Acuma, ramai sanatoasa, cocoana! S-auzim de bine!


S-a-napoiat dupa acestea Negoita la curte, unde a stat inca vreo patru-cinci zile, numa-n bunatati si-n cinste mare. Cand sedea el sus la masa cu mariile-lor, cu protipendada si cu evghenistii ai mai simandicosi, cantau jos pe sub ferestre meterhanele si jucau soitarii pentru petrecerea isnafilor s-a prostimii. A opta zi, s-a hotarat Negoita sa se porneasca la urma lui inspre partile Jiului... L-au caftanit si i-au daruit voda si doamna cate trei pungi de ibrisim cu cate o mie de galbeni; iar domnita, un inel cu o nestemata cat o aluna turceasca, si cu sevas mare l-au pe-trecut toti pana jos in capatul scarii.

Capitan Manoli s-a rugat de stapani sa duca el pe Negoita pan-acasa. Toata vremea, pe drum, l-a-ngrijit capitanul ca un frate ziua si noaptea, cantandu-i din gura si cu tambura manele turcesti si cantece de palicari de pan muntii lui departati - si canta strasnic; avea si glas si patrundere. I-a placut mult lui Negoita tovarasia lui Manoli si ajungand acasa la mosie, s-a crezut dator sa pofteasca si el in gazda pe capitanul, care era tot atat de placut si de bun, pe cat de voinic si de viteaz... Seara au cinat impreuna, cu vin vechi de Dragasani, cu cafele si ciubuce pana tarziu; iar, dupa cina, la care, osteniti cum erau de drum, se cam trecusera din pahare, capitanul, cat era de mare palicar, inecandu-l deodata asa un parapon, s-a lasat sa-l podideasca plansul ca pe o femeie, si cazand in genunche, i-a zis gazdei;

- Eu sunt sarac, bei-mu (adica printul meu), n-am sa-ti daruiesc nimica de pret; dar numai Dumnezeu si sufletul meu stiu cat iti sunt de recunoscator!... ca, daca se prapadea fetica, eu -uite, vezi hangerul asta?... pana-n prasele mi-l bagam in piept!... ca, fara copila asta, ce s-ar mai fi facut Manoli sarmanul, sarmanul Manoli?

s-a-nceput sa sarute manile lui Negoita si l-a rugat sa-i primeasca-n dar o pereche de matanii de la Ierusalim.

Cata vreme capitan Manoli varsa aici lacrimi de multumire, colo, departe, la Bucuresti, se jelea de durere mitropolitul, ca una dintre nepotelele i.p.s.-sale incepuse sa aiba pandolii... Dar s-a-ndurat pronia si nu l-a lasat sa planga prea mult pe robul Iubitoriului-de-oameni... Cum a intrat coana Acrivita pan gangul clopotnitei, parca i-a luat tinerei boala cu mana... si a zis bodaproste Ianuloaia cand a plecat blagoslovita si multumita destul de la mitropolie.

Iar, noaptea aceea chiar, in adancuri se aduna soborul demonilor dinaintea lui Dardarot, sa asculte pe Aghiuta, care se intorsese si el la urma lui cu coada-ntre picioare, rupt de oboseala.

Le-a povestit el toate cate le patimise dincolo, mai cu sart si mai frumos decat vi le-am putut eu povesti dumneavoastra. imparatul a tacut un haz nespus si a zis razand:

- M-am patruns acuma cum merge pricina... Halal sa-ti fie, draga Aghiuta! frumos te-ai purtat, n-am ce zice... Cu ce vrei sa te rasplatesc pentru atata osteneala?

- intunecimea-ta, spre rasplata, doua hataruri am sa-ndraznesc a cere.

- Spune, puiule draga.

- intai, pe Acrivita si pe Negoita sa nu-i vaz vreodata p-aici! Duca-se la rai, sa se-mpace sf. Petre cu ei cum o sti.

- Bine... si al doilea?

- Al doilea, sa ma lasati sa ma mai odihnesc si eu putintel acasa, ca m-am dehulat de atatea trebusoare pe pamant.

- Bine, s-asta!... ai dreptul sa dormi trei sute de ani de aci-ncolo fara sa te mai supere nimini cu nimic!

Zicand acestea, Dardarot i-a tras un picior dupa obicei si l-a trimis sa se culce.

si asa, au mers cocoana Acrivita si Negoita, fiecare la ceasul sau, in rai; iar Aghiuta s-a pus sa-i traga la soamne... si dormi! si dormi! s-o fi dormind s-acuma, daca nu cumva s-o fi sculat, mititelul, sa se apuce iar de cine stie ce dracii.






Kir Ianulea - Partea 1
Kir Ianulea - Partea 2


Aceasta pagina a fost accesata de 976 ori.