Ion Slavici - I.L.Caragiali (2)
de Ion Luca Caragiale
2.
Indeosebi in ceea ce priveste cultul formei Caragiali era mai presus de Eminescu. Pe cand acesta se pierdea in lumea gandirilor si era incantat si stapanit de propriile sale idei, incat adeseori cadea in exagerari si nesocotea forma in care-si da ideile pe fata, Caragiali ers totdeauna, atat in vorba, cat si mai ales in scris, in deplin stapan pe sine insusi si punea forma mai presus de toate. Pe cand Eminescu isi cauta multumirile numai in cele gandite, Caragiali se-ncanta de muzica, de pictura, de arhitectura, de balet, de tot ceea ce e frumos, si cauta in toate proportiuni marete, impartire simetrica si armonie desavarsita.
Aceasta superioritate i-o recunostea si Eminescu, si totdeauna cand scria avea in vedere mai ales pe Maiorescu si pe nemilosul Caragiali si nu odata-mi zicea:
-Las' c-a tacut si hatrul de Caragiali.
Caragiali se avea-n vedere numai pe sine insusi. Pe cat era de rau de gura fata de altii, pe atat de nemilos era si fata cu sine insusi.
De aceea a si scris atat de putin, desi atat de multe ar fi avut sa spuna.
Scria o pagina si o copia curat cu o slova frumoasa, apoi si-o citea. O strambatura, alta, iar alta: ici o vorba nu i se parea aleasa adecvat cu gandul lui, colo alta era rau intrebuintata ori gresit asezata, un gand nu-i iesea destul de-nvederat la iveala. Deoarece corecturile ii erau nesuferite, copia pagina din nou cu slova inca mai frumoasa. Era in stare sa copieze si de zece ori si apoi sa rumpa pagina si sa se duca la plimbare.
Acesta e cuvantul pentru care, dupa cateva luni de zile, a iesit din redactiunea ziarului Timpul.
-Sunt, mi-a zis el, om incapabil de a scrie la gazeta.
-Prostii! a-ntampinat Eminescu. N-ai dat pan-acum nimic ce nu era bun.
-De! a raspuns el. Li-o fi placand altora, dar nu-mi place mie. Nu ma mai maltratez insumi pe mine muscandu-mi buzele cand vad tiparit ceea ce am scris!
S-a intamplat adeseori ca el sa fie luat drept om de rea-credinta fiindca nu s-a tinut de angajament.
O mare nedreptate i se facea: era de buna-credinta cand primea insarcinarea, dar nu-l ierta firea sa se batjocoreasca insusi pe sine facand ceea ce nu se potriveste cu vederile lui.
Eminescu li s-a facut multora urgisit pentru ca a avut indrazneala de a spune adevaruri jignitoare. N-aveam insa decat sa ne dam seama despre cele ce se petreceau imprejurul lui pentru ca sa-l socotim om ingaduitor, care toate le vede, le-ntelege si le judeca, dar numai putine spune, stie sa cruteze si sa tie seama de imprejurari si numai pe ici pe colo, pe la colturi, ridica valul.
Caragiali nu era in stare sa fie crutator.
Era destul sa i te uiti in fata pentru ca sa simti adancul dispret ce se dedea pe fata in zambetul lui sarcastic si-n agerii lui ochi.
Nici taiat nu spunea omul acela ceea ce nu-i era-n gand.
-Ori tac, ne zicea el, si rand pe-nfundate, ori ii batjocoresc, ca sa rada si ei insisi de sine!
Asa a si facut, si ras-au, rad si vor rade multi in fata oglinzii ce el le-a pus-o in nas.
(...)
Ioan Slavici - Eminescu si Caragiale
Ion Slavici - Eminescu si Caragiale. Felul lor de a concepe viata
Ion Slavici - I.L.Caragiali (1)
Ion Slavici - I.L.Caragiali (2)
Ion Slavici - I.L.Caragiali (3)
Ion Slavici - I.L.Caragiali (4)
Aceasta pagina a fost accesata de 2287 ori.
