1907- Partea 2

1907- Partea 2

de Ion Luca Caragiale

Nici un om cuminte nu poate da dreptate deplina taranilor rasculati. Pretentiile lor, cind, foarte rar, pe ici pe colo, si le formulau, erau exorbitante si imposibile de satisfacut; iar furia de element orb cu care, fara a sti in genere ce vor, s'au pornit sa prapastuiasca orce statornicire de drepturi, si faptele la cari s'au dedat, in pornirea lor vulcanica, sunt in adevar vrednice de toata osinda. Dar iarasi, orcare om cuminte peste putinta sa nu gindeasca... Bine, asa de surda nu se ridica un popor tam-nisam, fara sa aiba citus de putin vreun cuvint, macar ca, luat de scurt fiecare din gramada, n'ar putea spune lamurit pentru ce a pornit asa val-virtej la pierzare... De unde sa vie concertarea, solidaritatea ?... de unde acea comunitate vasta a unui fond parca logic pentru savirsirea unei asfel de nebunesti actiuni in masa ?... Cind s'aprinde si arde un lucru, s'aprinde si arde nu numai fiindca cine-stie-cum, ci si fiind-ca, de felul lui, era un lucru ce se putea aprinde. Citi taciuni nu poti arunca pe un morman de nisip ?... iar la o magazie plina cu iarba de pusca, o scinteia de nimic, d'abia sa'ti para c'ai zarit-o in bezna, prea destul...

Trebuia stins focul ? - Mai incape vorba ?... Numai nebunii se joaca cu asta... si ni se pare curata copilarie a mai sta cineva acuma sa socoteasca cu de-amanuntul cite greseli si cita brutalitate gratuita s'a comis or prin exces de zel, or prin nedibacie, or prin simpla cruzime, la nabusirea primejdiei... Cind e foc, e foc; s'a ispravit ! trebue biruit cit se poate mai degrab cu mijloacele de cari dispunem, bune rele... Trebuia stins !...Sa facem acuma o cercetare sumara asupra sinistrului, pentru a stabili, pe cit posibil, responsabilitatile. Sa vedem... Cum au isbucnit primele flacari, guvernul conservator (sub barba caruia, pe'ndelete, inca din vara anului trecut 1906, pe vremea Expositiei jubiliare, se organizase miscarea maselor taranesti) s'a declarat cu toata candoarea incapabil sa tina pept elementului deslantuit. Regele, fireste, adinc ingrijat si banuind, cu drept cuvint, El care'si cunoaste bine oamenii, ca liberalii nu erau atit de ignoranti in privinta evenimentelor, a facut apel la patriotismul sefului lor. Acesta a primit sdrobitoarea sarcina a puterii numai cu conditia ca factiunea conservatoare si majoritatile ei sa'i promita concursul fara nici o reserva; iar conservatorii, rusinati si ingroziti de mostenirea ce lasau, s'au plecat invoelii.

Au urmat, in Camere, duioase scene teatrale... in publicitatea romineasca, foarte inclinata, la ocaziuni mari, catre nota sentimentala, astfel de exibitiuni se numesc "scene inaltatoare". Toata lumea a plins, ministri de azi, ministri de eri, deputati, senatori, publicisti, raportori si tribunale publice; si'n fata lumii acesteia atit de emotionate, doi mari intre mari fruntasi, un conservator si un liberal, s'au strins in brate cu efusiune si s'au sarutat solemn, spalind cu lacrimi fierbinti tot trecutul - care, ce'i drept, cam avea nevoe de spalat: in caldura luptelor de pina eri a celor doua factiuni, primul nu numea pe al doilea decit " tradator de neam", iar acesta pe acela "fiul lui Belzebut". Rascoalele faceau deci o minune: tradatorul de neam de pina eri se preschimba in salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut ii crescusera peste noapte aripi de cheruvim. in fata primejdiei, pentru amindoua egal de amenitatoare, factiunile de guvernamint dusmane isi dau mina spre restabilirea ordinii. Care va sa zica, un guvern incapabil, desi dispune de majoritati formidabile, cade; vine altul la putere declarindu-se si el dintru inceput incapabil daca incapabilul cazut nu'i da, fara nici o reserva, concursul - tocmai dupa principiul gramatical ca doua negatiuni fac o afirmatiune: doua incapacitati marturisite dau o capacitate netagaduita.

intre masa poporului si clasele stapinitoare este (cine ar putea tagadui ?) o prapastie de interese si de sentimente, pe care aceste clase n'au stiut-o umplea incetul cu incetul, ba chiar si-au dat toata osteneala s'o sape cit mai adinc. Solidarizarea celor doua factiuni, adversare la cutite pina eri - cu uitarea orcarii vechi dusmanii, cu calcarea peste scrupulurile personale, cu excentrica parada teatrala - trebuia fireste sa fie considerata de poporul intreg ca o ultima opinteala a politicienilor pentru pastrarea privilegiilor oligarchiei... Asadar, nu ne aflam in fata unor desordini pe cari un guvern fusese incapabil sa le astimpere, iar altul cu mai multa autoritate si cu mai mult spirit politic, se bizuia sa le nabuse; ne aflam in fata rasboiului civil al maselor producatoare, - satule de prea indelungata nesocotire a lor in cirmuirea intereselor publice, - contra oligarchiei usurpatoare, - prea numeroasa si prea scumpa pentru a mai fi intrebuintata, prea inica pentru a mai putea fi suferita.

Cum vine noul guvern, arunca in tara un manifest prin care implora dela lume linistire si promite solemn satisfacerea cit mai neintirziata a revendicarilor celor rasvratiti - revendicari pe cari, cum spuseram, nici cei rasvratiti nu le stiau formula. in vreme ce'n unele parti trage cu tunul asupra maselor compacte, in altele, unde rascoalele s'au potolit si mai ales acolo unde n'au inceput inca, se citeste lumii solemn manifestul guvernului (liberalii zic "al Regelui" si lumea crede); iar nouii prefecti convoaca la prefecturi pe representatii chip si seama ai rasvratitilor, pe propietarii si arendasii devastati sau amenintati de devastare, pentru a desbate impreuna asupra amendarii invoelilor agricole. Prefectii, fara nici o atributie legala in materie, arbitri improvizati in mod arbitrar, obliga pe propietari si arendasi sa admita numaidecit, far'a circni, un oarecare regim de minimum de salariu si de maximum de dijma; daca nu, prefectii declara, fata cu taranii veniti dela rascoale, ca autoritatile cu greu ar mai putea raspunde de restabilirea ordinii... Care va sa zica, pe de o parte bombardare; pe de alta, congrese diplomatice... Biruiti in rasboiu pe cāmpiile largi, taranii, in congresele din strimtele incaperi ale prefecturilor, dicteaza conditiile pacii... Biruitor in rasboiu, guvernul capituleaza in pace... S'ar zice ca e absurd. Nu; din contra, e logic si consecuent cu principiul de Stat... "Se rastoarna sacra sistema !... Orice ! numai sa salvam pentru moment oligarchia de primejdia iminenta !".

A fost o neinchipuita aiureala generala. in Camere cit si prin organele oficioase, guvernul declara sus si tare ca "rascoalele sunt faptele unei miini straine de undeva". Imediat, de "undeva", pica o fulgeratoare protestare. Atunci, acelas guvern desminte, iar sus si tare, prin legatiunile regale, orce stire de asa fel ca o "curata nascocire". La un moment, oligarchia da semne de curata dementa: isi inchipuie ca sorginti ale dezastrului, fel-de-fel de conjuratiuni anarchiste, din Barcelona sau Peterson, din Honolulu - mai stim de unde ? Nu mai vede nicaeri decit instigatori, nu mai viseaza, nu mai cauta, nu mai gindeste decit sa gaseasca pe instigatori - fenomen si ridicul si deplorabil, ca totdeauna asa numitul delirium persecutionis. Nu le vine politicianilor nostri sa creaza ca dezastrul este urmarea fatala a sistemei lor politice, si'i cauta explicatia la chilometri departe, cind, daca ar fi in stare sa se uite mai bine, ar putea-o gasi sub virful nasului. Trebue numaidecit sa fi fost o vraja care sa fi deslantuit asa din chiar senin un uragan, sa fi fost neaparat instigatori, ca sa se fi rasturnat o lume intreaga, linistita pin'adineaori, intr'o clipa cu josu'n sus !... Ca baba chioara punind tingirea pe pirostria schioapa; cind se rastoarna tingirea'n foc, se cruceste baba, si scuipa si cauta'n spuza urmele Necuratului - care i-a rasturnat hiertura.

Dar orce am spune noi despre pacatele oligarchiei noastre si despre raspunderea ce cade asupra-i pentru cite s'au intimplat si se mai pot intimpla, nu ar avea nicio autoritate daca un glas mai presus de orce banuiala nu le-ar da o inalta consacrare... in toiul rascoalelor, cind toata lumea e cuprinsa de teroare panica, o delegatie vine sa depuna la picioarele Tronului doleantele propietarilor si arendasilor amenintati cu ruina averii si pierderea vietii. Regele, intr'un moment de profunda mihnire, nu se mai poate stapini; il biruie nevoia de a isbucni odata din fundul sufletului, de a spune 'nfine adevarul fara inconjur; situatia este prea inalta ca El sa nu rosteasca in gura mare ceea ce, cu atita indaratnica ingaduinta, a tacut indelung tutulor:


Cauza dezastrului in care a cazut tara este numai - da, numai nenorocita politica, ce o fac partidele si barbatii nostri de Stat de patruzeci de ani incoace !")

Dar sinistrul s'a potolit demult...A trecut parca un veac de asta primavara !... Toate sunt cu totul uitate. Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia si-a luat iar bunele clasice naravuri; a inceput iar jocu'i normal de cacialmale intre fractiuni, grupuri si grupusoare si in sinul acestora, ca in frumoasele senine zile de pace... sopte si intrigi de culise; sfori si sforicele, cit mai subtiri daca trebuesc, cit mai groase daca merg; emulatie de subtile ergoterii bizantine pe fata; concurs de pisicherlicuri pela spate; adevarul curat, strecurat la ureche cu acele clipeli din ochi si cu acel tremur de buza, caracteristice minciunii; minciuna rostita tare in vileag cu glaciala nesovaire, pecetea sfintului adevar... si cite griji pentru atitea grave probleme publice !... De exemplu... Un asa numit gheseft (ce barbarism ! ce grozavie ne mai pomenita la noi !) cu niscai furnituri publice; dupa asta... o recidiva de indelicateta sau de abatere dela seninatatea or gravitatea impuse unui inalt magistrat, care a indrasnit, unde si cind nu se cuvenea, sa spuna si el ce avea pe suflet; pe urma... trebue sau sa se permita plutonierilor bacalaureati a purta sabie ca ofiterii titulari ? apoi... resultatul unei alegeri comunale dintr'un orasel de provincie, adapostit in cine-stie ce vagauna de munti, cu patru-cinci mii de locuitori si cu de vreo trei ori pe atitia decalitri de tuica pentru consumatia anuala ! dar infine, instituirea Doctoratului in drept ! aceasta ridicare absolut imperioasa in momentele de fata ? aceasta inaltare cu un etaj mai sus a prosperelor noastre fabrici nationale de barbati de Stat ?... nu sunt astea atitea s'atitea chestiuni destul de arzatoare ca sa dea insomnii sacrei noastre oligarchii ?

in cluburi sumptuoase, unde se arunca pe o carte arenda unui vast domeniu; in cabinete particulare, unde un mic souper fin se plateste cu pretul citorva chile de malaiu; in berarii populare, unde meschini impiegati asvirl intr'o seara la chef leafa-le pe o saptamina; in circiumi de mahala, unde se string haitasii electorali sa se cinsteasca cu tulburel nou prefacut din vechiu; - pe caile publice - la coltul bulevardului, sub splendoarea lampelor electrice, sau la raspintia departata, sub licarirea unui felinar afumat; in tramvaiu, pe jos, in muscal cu cauciuc; in vagon-lits, in clasa a doua or atreia; - de la spuma oligarchiei pina la drojdia clientelei - toti roiesc si forfotesc... soptesc, discuta, si peroreaza si isbucnesc si pun lumea la cale, - gindind la... persoane; vorbind de... persoane; aplaudind sau condamnind... persoane; expulsind sau decorind... persoane; exaltind sau calomniind... persoane !...Persoane si iar persoane ! Fireste, sistema trebue sa fie consecuenta. Aci, lumea e a persoanelor, nu persoanele sunt ale lumii... Aci sunt slujbe pentru slujbasi, nu slujbasi pentru slujbe; bisericii pentru popi si paracliseri, nu paracliseri si popi pentru biserici; giste pentru hahami, nu hahami pentru giste; catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre... Aci e, infine o patrie pentru patrioti, nu patrioti pentru o patrie...

Fireste iarasi cu reserva multor exceptiuni onorabile, netagaduit oamenii de isprava, nomoliti in nenorocita sistema politica si sociala... Acestea toate se petrec d'asupra pe o pojghita foarte subtire, subtire detot, gata sa crape sub prea grea apasare... in acelas timp, de-desubt, in adinc, clocotesc aproape cinci milioane de creaturi umane, sufletele ofensate de prea indelungata obijduire. Mintile cari au inceput si ele sa lumineze, le ard de gindul rasturnarii uzurpatorilor, de dorul cuceririi unei parti macar din stapinirea intereselor si destinelor proprii... Acolo, pe cind d'asupra se 'nvirteste tot cu mai mult avint veselul cancan fara solutiune; acolo, in adinc, gem uriase nevoi materiale si morale ale unui popor intreg - singura temelie, singura realitate, singura ratiune de a fi a Statului national romin... Acolo, in adinc, o lume care stie mai bine ce inseamna a muri ca vitele, decit ce va sa zica a trai ca oamenii, scrinceste: "Noi vrem acum nu doar pamint !... vrem si pamint si omenie !".... Acolo, sub lumina candelei, sta atirnat intre sfintele icoane manifestul regal asteptind...

Sa astepte !




1907 - Partea 1
1907- Partea 2
1907 - Partea 3


Aceasta pagina a fost accesata de 1168 ori.