Nenorocirea unei regine

Nenorocirea unei regine

de Ion Luca Caragiale


Seara cand are sa joace, isi aduce fiecare actrita slujnica, s-o aiba de ajutor la costumat - mai coase ici, mai prinde-ma dincoace, ori du-te de-mi adu un ceai, sau cere de a cineva o tigara scl.

Raluca Stavreasca luase de cateva zile o slujnicuta asa de nostima incat ardeau in foc toti actorii, toti masinistii, lampistii, dulgherii si pompierii; caci este pesemne si aici ca-n toate ale lumii un fel de ironie a soartii: nimini nu s-aprinde mai grozav ca un pompier. Cand ii trebuia Stavreaschii madmazela, madmazela sedea la taifas ori se zbenguia pantre culise . intr-o seara multregretata artista juca pe regina intr-o melodrama infricosata . in actul al patrulea se facea o revolutie la poarta palatului . Regina, blocata in palat de valurile populare, intra in scena, care reprezenta o mare sala de receptie, zicea cateva cuvinte pripite, iesea apoi in balcon ca sa vaza ce e jos, unde urla multimea turbata, si trebuia sa se intoarca in scena repede, palida si desfigurata de groaza : vazuse cum pe fiul ei iubit il sfasiau fiarele scapate din lanturile robiei . Pentru ca efectul sa fie mai puternic, talentata tragediana isi pregatise pudra fara rosu ca sa-si dea pe braz cand o iesi in balcon . Vine actul al patrulea ; replica se apropie . Raluca da cutia cu pudra si oglinjoara in mana madmazelei si-i zice foarte severa :

- Madmazelo, sa faci bunatate sa vii dupa mine: sa nu te dezlipesti de-aci, ai inteles? daca nu vrei sa te scarman!

Replica a sosit. Strigate fioroase se aud sub balconul palatului regal. Regina se arata incruntata de spaima in scena. Cum intra ea, pocneste in tot teatrul un ras ca de cine stie ce comedie. Ea pune mainile la piept, ridica ochii la cer, paseste spre rampa si declama cu toata caldura:

Fiul meu ! printul !... unde e printul ? Dumnezeul meu ! presimt o mare nenorocire !

As! publicul rade inainte cu un hohot colosal si se porneste s-aplaude cu mainile, cu picioarele, cu bastoanele - se zguduia policandrul. Regina isi pierde cumpatul. intii nu stie ce sa creaza, ea, atat de obijnuita sa captiveze si sa stapaneasca publicul cu glasul ei frumos, cu tinuta si gesturile ei nobile. Apoi ii trece prin gand ca este o cabala, pentru care trebuie sa fie recunoscatoare Maritii Blondii (Costandineasca) cu care era certata la cutite... Dar cheful publicului merge inainte crescand: nu e chip sa mai stea in scena. Tremurand din toate fibrele, cu sufletul in prada unei senzatii mortale, face la dreapta-mprejur ca sa fuga... Cand se intoarce sa scape de privirile ametitoare a sutelor de chipuri strambe de ras, de cine da cu ochii?... De madmazela... Madmazela era la spate, cu oglinjoara la subtioara, cu cutia cu pudra intr-o mana si cu puful incarcat in alta, gata sa i-l aplice: intrase de la-nceput dupa urma nefericitei suverane. inchipuie-si oricine ce furtuna de rasete a fost in teatru cand a vazut lumea ca si regina a descoperit cauza misterioasa a nenorocirii ei.

- Ce cauti aici, mizerabilo? racneste regina in culmea incordarii tragice, si cu pumnii-nclestati vrea sa se repeaza asupra sclavei importune.

Publicul simte ca-i explicatie la mijloc si se opreste ca prin farmec din ras, ca si cum o singura palma nabusise toate gurile-ntr-o clipa.

- Nu mi-ai poruncit sa viu dupa dumneata ca ma scarmeni? Alt potop de rasete si de aplauze. in sfarsit, Gatineau, regizorul, prinde de veste intr-un tarziu, ca todeauna, si striga lui Petrache masinistul sa lase cortina. Peste zece minute cand s-a potolit zgomotul vesel, s-a inceput iar actul - dar drama mai era aceea? Trecea cat trecea, se stapanea lumea cateva secunde si iar pufnea ori cineva din public, ori chiar un actor, si sa te tii apoi! toata lumea - adica toata lumea afara de Raluca, fireste, care era in adevar cea mai dezolata regina.

Dupa ce a scarmanat-o pe madmazela, i-a dat a doua zi drumul, si s-a impacat si cu Blonda; caci la repetitia de dimineata neaparat s-a vorbit tot de comedia de cu seara, si din vorba-n vorba, Blonda - ea nu fusese seara la teatru - a zis catre Dragulici:

- Biata Raluca! auzi, biata fata! sa-i strice proasta tocmai monologul, calul ei de bataie!

Raluca auzit-o, a uitat ca sunt certate si a luat-o gura pe dinainte:

- inchipuieste-ti, draga, tocmai scena pe care contam!

Astfel s-a rupt gheata si cele doua prime subiecte s-au facut iar prietene bune. Asta era intr-o luni dimineata: vineri sau sambata s-au certat iar, fiindca Stavreasca a pretins de la directie sa-i dea ei intr-o repriza un rol pe care-l crease Blonda... Asta nu se face: fiecare cu creatiile lui !




 Din care se vede ca metoda chinorozului nu-i atat de recenta pe cat s-ar crede
Un creditor turbat
Quiproquo
Un LA natural
Rusine
Lupta dreapta
Bonbon
Oferta gratioasa
Revansa
Indoit lapsus
Moment de distractie
Chestie personala
Logica stransa
Exces de zel
Gluma proasta
Extemporare
Nenorocirea unei regine
Fericita improvizatie


Aceasta pagina a fost accesata de 775 ori.