Abu-Hasan - Partea 2
de Ion Luca Caragiale
Pana sa-si ispraveasca raportul, Abu-Hasan, zarind in multimea ofiterilor pe capitanul politiei, pe care-l cunostea, ca-l vazuse de atatea ori prin oras, a zis marelui vizir:
- Ia asteapta putintel, am de dat o porunca grabnica politaiului... Capitane, ia poftim mai aproape...
Capitanul s-a apropiat de tron inchinandu-se si a ascultat, iar califul a urmat:
- Capitane, sa mergi acu' intr-un suflet in ulita cutare, din mahalaua cutare (i le-a spus pe nume); in ulita aceea se afla o geamie; la geamie acolo, ai sa gasesti stand la taifas un imam si patru batraiori cu barba alba... Sa-i ridici numaidecat si sa pui sa le traga, de fata cu dumneata: cate o suta de vine de bou la talpi, fiecaruia dintre batraiori, iar imamului, patru sute... si pe urma sa te intorci fara zabava sa-mi spui cum mi-ai indeplinit porunca... Ai venit?
Capitanul, fara vorba, s-a inchinat adanc si a plecat degraba sa-si faca datoria.
La auzul acestei porunci, date asa de scurt si hotarat Harun-al-Rasid a zambit de multumire, vazand ca Abu-Hasan nu-si pierde timpul cu nimicuri, ci se folosesti degraba de prilejul domniei spre a pedepsi cum se cuvine pe zavistnicii barfitori.
Totdeodata marele vizir isi urma mai departe raportul, si pana sa nu si-l ispraveasca bine, iata se-ntoarce politaiul si zice:
- Stapanitor al credinciosilor, am gasit pe imam si pe cei patru batrani stand la taifas in geamia aceea, si ca dovada ca mi-am indeplinit cu credinta datoria intocmai dupa porunca stralucirii-tale, am adus si adeverinta aceasta.
si, scotand din san o hartie, a infatisat-o califului, Abu-Hasan a cetit in de-amanuntul aratarea celor petrecute in curtea geamiei si s-a uitat de aproape la numele mahalagiilor, toti cunoscuti de-ai lui, care intareau cu iscaliturile lor acea aratare, ca martori ce statusera de fata la savarsirea pedepsii, si dupa ce a sfarsit a zis foarte multumit catre politai:
- Bun! treci la locul dumitale... Acuma dumneata, vizirule, spune vistiernicului sa ia o punga cu o mie de bani de aur si sa o duca tot in mahalaua aceea unde a fost politaiul, mamei unuia Abu-Hasan: e om vazut in partea locului, macar cine ii cunoaste casa. Du-te si te intoarce degraba. Marele vizir a dus el insusi punga si i-a spus batranei numai atata ca este un dar trimis din partea califului, fara alta deslusire. Batrana cu destula mirare a primit darul; nu-si putea inchipui de unde pana unde sa-i dea prin minte califului a-i trimite ei atata banet; de unde era sa stie dansa de cele ce se petreceau la palat?
in timpul cat a lipsit marele vizir, si-a facut raportul politaiul despre toate cele intamplate peste noapte in tot Bagdadul, fel de fel, pe care le-a ascultat califul cu multa luare-aminte. intorcandu-se vizirul si spunand califului cum indeplinise intocmai porunca, califul i-a zis:
- Bine; dar nu ti-a dat in gand sa intrebi pe batrana: fiu-sau Abu-Hasan, e acasa? Ce face?
- Ba da, stralucite stapane, cum nu? - am intrebat-o si mi-a raspuns ca fiu-sau e acasa, dar ca doarme in odaia lui si nu-l poate trezi, fiindca az-noapte a stat pana foarte tarziu la petrecere cu un musafir.
La vorbele acestea, califul nu si-a putut stapani rasul si a ras cu mare pofta, de care fireste toata lumea s-a bucurat, vazand veselia stapanitorului lor atotputernic. Mesrur atunci a facut un semn catra toata adunarea prin care le arata ca sfatul s-a incheiat si ca fiecare poate pleca; si au plecat toti, trecand si inchinandu-se pe dinaintea tronului, rand pe rand, ca si la sosire, ramanand imprejurul tronului numai Mesrur, marele vizir si ofiterii de paza. Abu-Hasan s-a coborat de pe tron tot cum se urcase, rezemandu-se cu o mana pe umarul credinciosului Mesrur, si cu cealalta pe umarul unui ofiter voinic, si astfel s-a dus in odaia de unde venise; totdeodata Harun-al-Rasid a trecut la alta ferestruica zabrelita de unde sa poata urmari tot. Mesrur a dus pe Abu-Hasan intr-alta odaie, unde asteptau o droaie de cantarete, care, cum l-au vazut, au si inceput cu toatele sa sune din harfe, din ghitare, din tambure si dairale si sa cante din gura in fel de fel de glasuri, atat de frumos, incat Abu-Hasan a ramas fermecat. De acolo, cu muzicantele dupa el, Mesrur l-a trecut intr-un salon unde sclipeau bogatii peste bogatii, numai catifele, matasuri, si aur si nestemate; sapte policandre de aur greu de cate sapte sfesnice atarnau din tavanul lucrat in sidef in feluri de sclipituri care-ti luau ochii. in mijloc sta asezata o masa cu sapte talere, tot de aur greu, cu mancari din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii. Pe delaturi, s-au asezat muzicantele in sapte tarafuri si din fiecare taraf iesind inainte cate una, una mai frumoasa ca alta, imbracate de sus pana jos numa-n borangic straveziu, au venit mai aproape de masa, Cand a intrat Abu-Hasan, cu fetele cantand in urma lui, a stat o clipa in loc aiurit de atatea minunatii. S-a uitat mult, de jur imprejur, din tavanul sclipitor pana-n covoarele in care i se ingropau picioarele, si, numa' indemnat de Mesrur, care i-a spus inchinandu-se plecat, ca se racesc bucatele, s-a hotarat sa se miste din loc si sa mearga sa se aseze la masa. Cum s-a asezat el, cele sapte curtene dimprejurul mesei au inceput sa-i faca vant cu niste aparatori de pene mladioase de paun, Abu-Hasan, incantat, dupa ce s-a uitat ia fiecare din ele zambindu-le dulce, le-a zis:
- Dragutelor, de ce va osteniti sa-mi faceti vant toate? Poate sa ma racoreasca numa' una singura... alelalte sase, ma rog, sa pofteasca la masa alaturi de mine, sa-mi tie de urat, ca mie, ce sa spui? Oricate bunatati sa am, singur la masa, nu-mi ticneste...
Tinerele s-au asezat indata la masa; dar Abu-Hasan vazand ca nu pun nimica-n gura de sfiala, le-a dat el la fiecare-n taler si foarte politicos le-a poftit sa guste macar; pe urma le-a-ntrebat cum le cheama. Le chema asa: Gura de margean, Luna plina, Raza de soare, Bucuria ochilor, Puful piersicii, Vraja inimii. Pe urma a intrebat pe ce parte ramasese sa-i faca vant sa-l racoreasca si dansa i-a spus ca o cheama Acadea de miere. Strasnic de frumoasa.
Abu-Hasan fiecareia i-a spus, potrivit cu numele ei, cate o vorba de duh potrivita, asa ca adevaratul calif, care le vedea si auzea toate de sus, s-a intarit in credinta ce si-o facuse mai dinainte ca prietenul este un om pretios. Cand au vazut tinerele ca Abu-Hasan s-a saturat de mancare, una dintre dansele in picioare a zis catre un rob care sta cu mainile incrucisate la slujba mesei:
- Stapanitorul credinciosilor vrea sa treaca la dulceturi; aduceti de spalat!
Toate s-au ridicat de la masa au luat din mainile robilor, una un lighean de aur, alta o cana cu cioc, tot de aur, si a treia un peschir de matase, si ingenunchind catestrele dinaintea lui Abu-Hasan, care sedea pe scaun, i-au dat de spalat. Dupa ce s-a facut si asta, s-a dat deoparte o perdea de catifea si s-a deschis usa de la alt salon.
Mesrur a trecut inainte, poftindu-l cu multe rugaminti pe calif in celalalt salon, inca si mai stralucit si, pe urma, iar intr-altul si mai stralucit, si in fiecare cate sapte tarafuri de cantarete, tot una si una, si mese incarcate cu poame, dulceturi, prajituri, fel de fel de bunatati neinchipuite. L-au plimbat asa toata ziua pana a-nceput sa insereze, in cel din urma salon Abu-Hasan a vazut ce nu mai vazuse pan-aci:
Pline cu vin imparatesc sapte cane mari de argint si de jur imprejur niste cupe tot asa suflate pe dinauntru cu aur, S-a asezat la masa incremenit de frumusetea altor tinere care ii asteptau poruncile - a voit sa stie cum le cheama, si a batut in palme facand semn tarafurilor de cantareti sa se opreasca. Deodata s-a facut tacere iar el, luand de mana pe una dintre cele sapte tinere, care era mai aproape, a poftit-o sa saza alaturi si a intrebat-o cum o cheama, iar dansa a raspuns: Salba de margaritare.
- Nu se putea nume mai potrivit - a zis Abu-Hasan. - bine te-a botezat cine te-a botezat; decat eu tot as zice ca dintii matale intrec toate margaritarele din lume... Draguta mea Salba de margaritare, tare m-ai indatora sa-mi umpli, cu manusitele matale, o cupa de vin.
Fata a indeplinit porunca, Abu-Hasan, luand cupa plina si privind foarte duios, cand la cupa, cand la fata, a zis:
- Salba de margaritare, in sanatatea mataluta... Te rog, fa-mi si matale tot asa hatar! Pan-sa isi umple o cupa si, ridicand-o in sus, canta un cantec cu un glas ingeresc, de care Abu-Hasan a ramas foarte-ncantat. Dupa aceea, lua pe alta tanara si o pofti sa saza alaturi de el, intreband-o cum o chema iar ea a raspuns: Steaua zorilor.
- Nu se putea nume mai potrivit - a zis Abu-Hasan - bine te-a botezat cine te-a botezat, decat... ca tot as zice ca ochii mataluta intrec toate stelele de pe cer... Draguta mea Steaua zorilor, tare m-ai indatora sa umpli doua cupe, una pentru mine si alta pentru mataluta.
si tot asa cu una dupa alta, pe rand, pana la cea din urma pe care o chema Lumina zilei, a baut sapte cupe pline. Dupa aceea Salba de margaritare a mai umplut o cupa si foarte vesela a zis:
- Stapanitor al credinciosilor, indraznesc preaplecata a ma ruga stralucirii-tale de un mare hatar: sa bea aceasta din urma cupa dupa ce va asculta si de la mine un cantec pe care, nadajduiesc, n-o sa-i para rau ca l-a ascultat.
- Cu draga inima, sufletu-meu! a zis Abu-Hasan luand cupa, ba chiar, ca un stapanitor al credinciosilor ce sunt, iti poruncesc sa mi-l canti, ca nu se poate o frumusete de copila ca matale orce-o face sa nu faca frumos si dragastos.
Tanara atunci i-a cantat din tambura si din gura de l-a ridicat in slava cerului pe calif, care dupa ce s-a ispravit cantecul i-a strigat cantaretei:
-Sa traiesti, draguta! Halal sa-ti fie! si a sorbit cupa pana la picatura din fund, apoi s-a intors sa-i mai zica inca o vorba, insa d-abia a putut deschide gura mormaind ceva neinteles; si-a si asezat bratele pe masa, si-a lasat fruntea pe brate si a adormit adanc. Se innoptase acuma bine. Harun-al-Rasid, care vazuse si auzise tot, a coborat degraba in salon, bucuros ca toate ii iesisera dupa plac A poruncit sa scoata lui Abu-Hasan vestmantul de calif si sa-l imbrace in hainele cu care-l adusesera aseara la palat A chemat apoi pe robul cel voinic si i-a zis:
- Acuma ia-mi-l binisor in carca si du-te de-l culca pe divan acasa la el, si cand ai iesi, nu uita, sa lasi usa de la drum deschisa.
in scurt timp, robul s-a intors la palat sa-i spuna califului ca indeplinise porunca intocmai.
Abu-Hasan, intins frumos pe divan, a dormit pana a doua zi foarte tarziu... Mijind ochii, la prins mirarea sa se vada in casa lui, si a-nceput sa cheme cu cu glas mangaios:
- Salba de margaritare! Steaua zorilor l Gurita de margean! unde sunteti? Veniti incoace, dragutelor.
Ma-sa, care l-a auzit de alaturi, a venit in graba.
- Ce ai, fatu-meu? Ce ti s-a intamplat? Abu-Hasan a ridicat mandru capul si a intrebat:
- Babo, cui ii zici tu fatu-meu?
- tie, cui sa-i zic? Nu esti tu baiatul meu Abu-Hasan?
- Eu baiatul tau? Ce nu-ti iei seama la vorba? Eu Abu-Hasan? Ce trancanesti? Eu sunt stapanitorul credinciosilor, bre!
- Pentru Dumnezeu, fatu-meu, taci sa nu te-auza cineva, sa creada ca esti nebun.
- Nebuna esti tu, babo! inca o data iti spun ca eu sunt stapanul credinciosilor.
- Ah, fiule - a strigat batrana - ce duh rau te canoneste pe tine de aiurezi asa? Nu vezi ca esti in odaia ta, in odaia unde te-ai nascut s-ai trait pana acuma
- Mi se pare si mie ca ai dreptate - a zis Abu-Hasan stergandu-se la ochi - parca asa ar fi. Eu sunt Abu-Hasan, tu esti mama, si amandoi suntem in odaia mea.
Baba gandi ca si-a venit fiu-sau in simtire si vrea sa-n-ceapa a rade, cand Abu-Hasan, de unde sedea lungit sa ridica de mijloc, se uita jur imprejur, apoi isi acoperi cu palmele amandoi ochii si striga strasnic:
- Piei dinaintea mea, scorpie batrana! Nu sunt fiul tau! Sunt stapanitorul credinciosilor, auzitu-m-ai? Piei!
- Pentru numele lui Dumnezeu, fiule, vino-ti o data in fire. Taci, sa nu te-auza cineva!
- Sa nu te vaz! Lipsesti!
Biata baba, vazand ca nu-i chip de-nteles, a inceput sa se bata cu pumnii in cap si sa se boceasca. Dar Abu-Hasan s-a maniat si mai tare, a inceput s-o injure, ba, ca un copil blestemat, s-a repezit si-a imbrancit-o dand-o de perete s-o striveasca si mai multe nu.
Batrana a inceput sa tipe de s-au strans mahalagiii.
Ce e? Ce e?
Au sarit toti si au dat-o intr-o parte pe batrana...
- Ce faci, Abu-Hasan? ti-ai pierdut mintea si frica de Dumnezeu, omule, de ridici mana asupra ma-ti?
Abu-Hasan, fierband de manie, se uita ou ochii rataciti la toti de jur imprejur si zisa:
- Cine este Abu-Hasan acela despre care vorbiti?... Cum indrazniti sa-mi ziceti mie Abu-Hasan?... Ma cunoasteti voi pe mine cine sunt? Eu sunt stapanitorul credinciosilor, bre! Afara toti! Lipsiti!
Vecinii au inteles ca omul innebunise, si, ca sa-l opreasca de a face vreo boroboata, l-au legat de mani si de picioare; dar tot n-au vroit sa-l lase numai cu batrana; unul dintre ei a alergat la ingrijitorul balamucului sa-i dea de stire, si fara zabava s-a si intors cu cativa slujitori, care aduceau cu ei funii, chingi si vane de bou,
Abu-Hasan, cum i-a vazut, a inceput sa se zbuciume si sa urle, dar ingrijitorul l-a domolit degraba cu vreo doua-trei vine de bou pe spinare; l-au legat burduf si l-au dus la balamuc.
Acolo, dupa ce i-au tras, dupa regula casei, vreo cincizeci de vine de bou, l-au inchis intr-o colivie zebrelita; si pe urma trei saptamani d-a randul acelasi tain in fiecare zi, dupa care regulat il intreba ingrijitorul:
- Ei! spune: tot mai crezi ca esti stapanitoru credinciosilor? Ma omule, vino-ti in fire, asculta-ma pe mine.
- N-am nevoie de povetele tale - raspundea bolnavul - nu sunt nebun; dar, daca ai sa ma schingiuiesti si sa ma stalcesti mult timp tot asa, fireste c-o sa ma innebunesti de-a binelea.
Nenorocita batrana venea in toate zilele sa cerceteze cum ii mai merge; plangea de se prapadea cand il auzea vaitandu-se de dureri si-i vedea spinarea si salele umflate pline de vanatai, asa ca nu mai stia sarmanul pe ce parte sa se rezeme, ca sa aiba putina odihna. De cate ori deschidea ea gura vrand sa afle o vorba buna, nu cumva si-a mai venit in minti, el o ocara si-o gonea, incat totdeauna se intorcea acasa nemangaiata, cu gandul ca fiu-sau nu mai are leac.
incet-incet incepu sa se stinga inchipuirea lui Abu-Hasan ca fusese imbracat in caftan de calif, ca avusese netagaduita putere de calif, ca poruncile lui de calif fusesera indeplinite cu sfintenie; incepu sa se gandeasca si altfel: Bine, sa zicem ca sunt calif, apoi atunci daca sunt calif, cum de m-am desteptat la mine acasa? De ce nu m-am trezit inconjurat de robi si de curtene? De ce marele vizir si atati ofiteri dinprejurul meu m-au parasit?... Nu, nu se poate... A fost numa' vis... Da; dar am poruncit politaiului sa pedepseasca pe cei cinci barfitori, si vizirului sa duca o punga mamei, si poruncile mi-au fost indeplinite. Atunci? ...Nu stiu nici eu ce sa mai zic; nu-nteleg deloc... Ei! dar cate si mai cate nu le-nteleg eu si n-am sa le-nteleg niciodata!
Abu-Hasan - Partea 1
Abu-Hasan - Partea 2
Abu-Hasan - Partea 3
Abu-Hasan - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 2570 ori.
