Abu-Hasan - Partea 3
de Ion Luca Caragiale
Cam asa se gandea Abu-Hasan cand a sosit ma-sa, care, cum l-a vazut asa de zdrobit si de prapadit, a-nceput iar sa se boceasca, si pe urma l-a-ntrebat:
- Ei, fatu-meu, cum iti mai e? Cum stai la cap? Te-ai mai dezbarat de duhul necurat care te canoneste?
- Mama - a raspuns foarte linistit Abu-Hasan - acuma vad si eu bine ca am fost iesit din minti si te rog sa ma ierti de pacatul groaznic ce l-am facut ridicand ca un ticalos nebun mana asupra ta. si rog si pe vecinii nostri sa ma ierte daca i-oi fi suparat cu ceva cand am fost apucat. Un vis m-a smintit; un vis ciudat din cale-afara, care desigur ar fi smintit pe orice om mult mai cuminte ca mine. Oricum o fi fost, de-acuma stiu ca a fost numa-nchipuire: sunt sigur ca nu sunt stafie de calif stralucit, ci numai si numai bietul Abu-Hasan cu oasele rupte. Da, sunt fiul tau care te-a cinstit totdeauna pana in ceasul acela blastemat al pacatului si care de-acum s-a pocait are sa te cinsteasca pana la moarte! La aceste vorbe cuminti, mama, plina de bucurie, a strigat:
- Fatu-meu, eu te-am iertat, sa te ierte Dumnezeu, si noi sa-i multumim ca te-a mantuit de duhul necurat.
si numaidecat a alergat batrana mangaiata la ingrijitorul balamucului, si i-a spus ca fiul ei este tamaduit de tot. ingrijitorul a venit si el, l-a sucit, l-a invartit cu fel de fel de intrebari, si vazandu-l teafar, in toata firea, i-a dat drumul sa mearga-n voie cu ma-sa la casa lor. Abu-Hasan, intorcandu-se acasa, rupt, s-a asezat la pat sa-si caute de sanatate. Dupa catava timp, simtindu-se iar in puteri, a-nceput a i se uri sa stea serile singur in casa, si astfel s-a hotarat sa se apuce de tabietul lui de mai-nainte. A plecat asadar intr-o seara pe la asfintit, era tocmai zi-ntai a lunii, a plecat sa-si caute un musafir; a mers de s-a asezat ca de obicei la capatul podului si a asteptat sa-i pice un strain. Tocmai in ziua aceea avea obicei si califul sa umble tiptil prin targ pana dincolo de portile cetatii, afara. Nu se asezase Abu-Hasan de mult pe o lavita, cand zari venind de peste pod pe negustorul lui de la Musul, ca si intaia oara cu zaplanul de rob dupa el. si sigur fiind ca numai de la acest negustor i s-a fost tras lui atatea boroboate si suparari, lasandu-i usa de la drum deschisa, s-a zis in gand: Doamne iarta-ma, mi se pare ca asta e vrajitorul care m-a fermecat! si a intors ochii in alta parte sa nu-l vada pana n-o trece. Califului ii adusesera stiri despre tot ce i se intamplase prietenului desteptandu-se a doua zi dupa petrecerea de la palat in casa lui din mahala; si fiind bun la inima si iubitor de dreptate, s-a gandit sa-l ia pe Abu-Hasan pe langa el de aproape si sa-l rasplateasca de cate patise. De aceea acuma, imbracat tiptil, tot ca negustor de la Musul, isi cauta prietenul la locul stiut. L-a zarit sezand pe lavita si a luat seama ca-si intoarce capul intr-adins ca sa nu-l vada. Atunci a ocolit binisor pe dupa lavita si aplecandu-se i s-a aratat ochi in ochi, zicandu-i:
- Ei!... Dumneata esti, frate Abu-Hasan? Ma-nchin cu plecaciune... Da-mi voie sa te sarut.
La acestea Abu-Hasan, intorcandu-si ochii incolo, a raspuns:
- Ba eu nu ma-nchin dumitale cu plecaciune deloc, ca n-am nevoie nici de inchinaciunea, nici de pupaturile dumitale... Hai, du-te, vezi-ti de drum.
- Cum se poate - a zis califul - nu mai ma cunosti? Nu-ti mai aduci aminte ce bine am petrecut impreuna acu' o luna, seara la dumneata acasa, cand mi-ai facut cinste sa ma ospatezi asa de frumos?
- Nu! nu te cunosc si nu stiu despre ce vorbesti... Hai du-te, lasa-ma...
Dar califul nu s-a dat cu una, cu doua, si a adaugat:
- Nu-mi vine a crede ca nu ma cunosti; ca doar nu de mult ne-am vazut; trebuie sa-ti aduci aminte cum ti-am multumit de buna d-tale gazduire, ce bune urari ti-am facut si cum ti-am fagaduit sa te ajut macar la ce, ca om cu trecere in lumea buna...
- Nu stiu - a raspuns Abu-Hasan - ce trecere ai fi avand si in ce lume, si n-am catusi de putin dorinta sa ti-o pun la-ncercare; dar stiu ca dupa urarile d-tale am ajuns nebun... Rogu-te, daca iubesti pe Dumnezeu, vezi-ti de drum; da-mi pace.
- A! frate Abu-Hasan, sa ma ierti; nu ma pot desparti de dumneata in asa chip! trebuie sa fii bun inca o data sa ma poftesti la dumneata, sa ma ospatezi si sa ma gazduiesti; sa am inca o data cinstea a bea un pahar cu dumneata.
- Mai, omule, nu-ntelegi? De cate sute de ori sa-ti spun? Du-te cu Dumnezeu, draguta... Destule am tras dupa urma dumitale, destule!... mi-e peste cap, nu mai am pofta si de altele!
- Iubite frate Abu-Hasane, prea esti aspru cu mine. Te rog nu-mi mai spune astfel de vorbe care ma mahnesc. Fa-mi mai bine hatarul si-mi povesteste ca un adevarat frate ce ti s-a-ntamplat ca sa-ndreptez raul ce zici ca ti l-am facut, si sa-ti cer iertare, ca, si de ti-oi fi facut poate vrun rau, n-a fost nici cu voia, nici cu stirea mea; crede-ma, rogu-te, sa te creada Dumnezeu!
Negustorul a rostit vorbele acestea cu glasul asa de cald pornit din inima, ca Abu-Hasan s-a mai imbunit, si, dupa ce si-a intors ochii catre el, i-a zis mai bland:
- Poftim de sezi colea langa mine, sa ti le povestesc toate, ca sa vezi ca nu degeaba sunt suparat pe dumneata.
si astfel Abu-Hasan si-a povestit toate intamplarile cu de-amanuntul, de cand s-a fost trezit din somn dimineata in palat, pana a doua zi dimineata cand s-a trezit la el acasa, si le-a povestit ca si cum s-ar fi petrecut toate intr-un vis; si pe urma a adaugat:
- si sa nu te miri cand iti spun ca dumneata esti vinovat de toate cate mi s-au intamplat; adu-ti aminte ca te-am rugat daca pleci de dimineata, pana n-oi fi eu destept, sa inchizi usa de la drum, si d-ta n-ai inchis-o, ca sa intre duhul necurat sa-mi umple capul cu visul acela care, n-am ce zice, era frumos, dar pe urma numai eu stiu ce a tras pielea mea dupa urma lui. Dumneata esti vinovat, ca ai fost uituc, de toate cate le-am patimit.
Pe cand Abu-Hasan isi povestea foarte aprins pataniile, negustorul a pufnit de ras; asta l-a maniat tare pe povestitor, care a strigat:
- Asa? Care va sa zica dumneata imi si razi in nas cand eu ma jeluiesc dumitale de raul care mi l-ai pricinuit? Ori gandesti ca-ti spun mosi pe grosi, ca sa glumesc cu dumneata?... Poftim, uite colea ca nu-ti mintii... Uite! uite!
si zicand aceasta s-a aplecat de mijloc si descoperindu-si umerii si sanul i-a aratat urmele umflaturilor si vinetelelor de pe trup. Califul nu a putut vedea acele semne fara sa fie adanc miscat de compatimire si, foarte tihnit ca gluma mersese prea departe, a luat in brate pe Abu-Hasan si l-a sarutat foarte duios, zicandu-i:
- Ridica-te, te rog, preaiubte frate, si vino... Haide la dumneata acasa... Doresc sa mai petrec inca o data asta seara cu dumneata... si maine, cu voia lui Dumnezeu, ai vedea ca toate or sa mearga bine... bine de tot... asculta-ma pe mine: mai bine nu se poate...
incet-incet, cu mangaieri si vorbe pline de bunatate, negustorul a potolit cu totul supararea prietenului, care i-a zis:
- Eu te iau si asta-seara, dar sa te juri ca maine dimineata nu mai uiti usa deschisa, de la drum, sa ma pomenesc iar cu duhul necurat. Negustorul a fagaduit ca de data asta doamne fereste, n-are sa mai uite. Ridicandu-se amandoi de pe lavita, au pornit spre casa; si pe drum negustorul, ca sa-l indrume si mai bine pe prietenul sau, ii zicea mereu:
- ti-am dat o data cuvantul, ti l-am dat, s-a ispravit! Sa nu ma crezi vreun terchea-berchea! eu sunt negustor cu vaza si om de omenie... in mine poti avea incredere.
Asa, au mers ei amandoi alaturi, cu robul in urma lor, pana au ajuns acasa, pe inserate. Abu-Hasan a aprins lumini in odaie; amandoi s-au asezat pe divan, si masa fiind gata s-au apucat sa cineze, ca doi vechi prieteni ce erau. Dupa cina, batrana a curatit masa, a adus pometuri, uscaturi si bautura, si s-a dus lasandu-i singuri. Au baut fiecare pe indelete cate cinci-sase bardace vorbind una-alta despre lucruri neinsemnate... Cand musafirul l-a vazut pe Abu-Hasan incalzit bine, i-a deschis vorba despre dragoste si l-a intrebat daca iubise cumva in viata lui vreo femeie.
- Frate draga, ce sa-ti spun? - a raspuns Abu-Hasan, mie, cel putin pana acuma, dragostea mi s-a parut un fel de robie; uite, sa-ti marturisesc drept, mie atata mi-a placut in viata mea: sa mananc, nu ceva scump, dar bun si curat, si mai ales sa beau un vinisor cum stiu eu, dar, nu singur; mi-e, placut sa petrec totdeauna cu prietenii, mai ales cu un om destept... La dragoste nu m-am prea gandit... Dar iar nu pot zice ca sunt de tot nestiutor... Daca s-ar intampla sa dau peste o femeie frumoasa si vesela ca una dintre celea din visul meu, de care-ti povestii; sa vaz eu ca si ea ma face haz asa cum sunt, ca mi-e urat serile cu mine; sa-mi cante frumos si sa ma tina de vorba cautand toate chipurile cum sa ma faca s-o plac si eu pe ea - de, parca-parca n-as zice ba... Poate chiar dimpotriva, m-as lipi de ea cu tot sufletul si m-as simti fericit sa-i robesc. Ei! dar unde sa gasesc eu asa femeie? Abu-Hasan a oftat ca de un dor mare si, umpland doua bardace, a adaugat:
- Dar ce sa ne mai gandim la d-alde astea? Mai bine sa ne vedem de petrecerea noastra asa de placuta... Ia, pofteste!
Dupa ce si-a golit fiecare bardaca lui, musafirul a zis:
- E pacat, un om asa de placut, bun si destept ca dumneata, care cum vaz eu ar fi simtitor la dragoste, sa duci astfel de viata singur cuc, fara sa te bucuri de placerile lumii...
- Nu mi-e greu - a raspuns gazda - sa-mi duc viata, asta linistita; mai bine asa, decat sa dau peste cine stie ce femeie ciudata si ursuza si care sa-mi amarasca zilele... Musafirul a luat bardaca lui Abu-Hasan si a zis:
- stii ce? Las' pe mine; am sa-ti gasesc eu ce-ti trebuie dumitale; eu am sa te capatuiesc, si o sa vezi ca am sa-ti nemeresc intocmai dupa pofta inimii.
si dupa aceste vorbe, a turnat vin si i-a intins gazdei bardaca plina, adaogand:
- Poftim, poti bea chiar de-acuma in sanatatea aceleia care-ti va face fericirea vietii.
- Fie! a zis gazda, daca poftesti sa beau in sanatatea aceleia care... cum imi fagaduiesti, cu toate ca nu prea pun temei pe fagaduiala dumitale.
A dat bardaca peste cep, si, fireste, numaidecat l-a luat gaia.
Robul l-a ridicat in carca, iar califul, iesind dupa el hotarat sa nu mai inapoieze pe Abu-Hasan ca intaia oara a inchis bine usa de la drum. Ajungand la palat, aceeasi punere la cale, aceleasi porunci, aceeasi randuiala, intocmai toate ca si intaia oara. A doua zi dimineata, Abu-Hasan cand s-a trezit din somn, cam tarzior, si a miscat putin, au inceput sapte tarafuri sa cante lin si dulce numai cu jumatate glas. Abu-Husan a deschis ochii privind de jur imprejur... Cantarile au contenit deodata. Abu-Hasan a inchis iar ochii, si miscandu-si degetele a strigat ingrozit asa de tare incat de sus il auzea califul:
- Iar m-a apucat! Acuma tine-te! iar la balamuc, iar vine de bou. Doamne sfinte, ia-ma in paza ta! Iar mi-a facut-o afurisitul de musafir! mi-a lasat usa de la drum deschisa! iar a intrat la mine duhul necurat! iar ma chinuieste cu inchipuiri si cu vedenii!.., Nu ma lasa Doamne, prada satanei.
Dupa aceasta scurta rugaciune, a-nchis iar ochii acoperindu-si-i cu palmele, doar o mai putea adormi. Dar una dintre curtene, pe care o mai vazuse el bine o data, ii zise, apropiindu-se de capataiul lui:
- Stapanitor al credinciosilor, fiindca stralucirea-ta nu se ridica, desi i-am aratat ca s-a facut ziua, atunci trebuie sa-ndeplinim porunca pe care ne-a dat-o pentru asemenea imprejurare.
si deodata au sarit mai multe fete; l-au ridicat din pat pe sus, l-au pus sa sara jos pe un covor in mijlocul salonului. Apoi sapte tinere frumoase tinandu-se de mana s-au pornit sa joace de jur imprejurul lui, in timp ce tarafurile cantau din toate puterile zbarnaind si sunand din dairele.
Abu-Hasan sta jos pe covor dus pe ganduri, aiurit cu desavarsire:
Adica sa fiu eu in adevar stapanitorul credinciosilor?! si gandind acestea a facut semn catra Salba de margaritare si catra Steaua zorilor, care jucau. Hora s-a spart, cantarile au contenit si fetele s-au apropiat de el, care le-a zis, zambind prosteste:
- Fetelor, spuneti-mi drept, dar drept: cine sunt eu?
- Stapanitor al credinciosilor, a raspuns Steaua zorilor, stralucirea-ta vrea sa glumeasca, ori poate cine stie ce vis i-a turburat inchipuirea; asta se poate, fiindca stralucirea-ta a dormit astazi peste obicei. Daca mi-este ingaduit, am sa povestesc stralucirii-tale toate cele intamplate pana aseara.
si i le-a povestit cu de-amanuntul cum fusesera pedepsiti imamul si niste batraiori, din mahalaua cutare, cum ii fusese trimisa o punga cu aur mamei unuia Abu-Hasan tot din mahalaua aceea, cum a petrecut el toata ziua, ce mancase, cum ii cantasera, si cum, dupa ce bause cu ele, adormise...
- si de-acolea stralucirea-ta a dormit peste obicei pana acuma...
- Haide-haide, a raspuns el clatinand din cap, nu mai spune... Afla ca de cand v-am mai vazut pe voi, am fost la mine acasa, la mine, Abu-Hasan, acolo am lovit-o pe mama, apoi de-acolo m-au dus ia balamuc, unde am stat legat ferecat trei saptamani si-n toate zilele am capatat tain cate cinzeci de vine de bou... si voi vreti sa crez ca toate astea au fost vis, ai? Haida-de! mai bine spuneti ca vreti sa radeti de mine...
- Stapanitor al credinciosilor - a zis Steaua zorilor - suntem toate-n stare sa juram pe tot ce are mai scump stralucirea ta, ca tot ce ne spune e numai un vis. Stralucirea-ta n-a iesit de aici de ieri seara, si d-atunci a dormit toata noaptea nemiscat pana acuma.
- Bine-bine - a raspuns e - eu auz ce spui matale; dar, ma rog, ia uitati-va si colea...
si descoperindu-si umerii le-a aratat tuturor urmele loviturilor.
- Poftim, mai spuneti ca nici astea nu sunt aievea, ca doar le simt si acuma durerea...
Apoi a chemat aproape pe un ofiter si i-a spus:
- Apuca-ma cu dintii de varful urechii si strange, sa vaz de visez ori sunt destept...
Ofiterul a indeplinit porunca asa ca Abu-Hasan a dat un tipat: atunci deodata s-au pornit ghitarele, tamburele, dairelele si glasurile sa sune din rasputeri, iar tinerele si ofiterii sa dantuiasca chiotind ca niste nebuni. Abu-Hasan, in fierberea de zgomot, s-a ridicat de jos si numa-n camasa de noapte s-a repezit intre dantuitoare, a apucat pe doua de maini si s-a pornit sa sara si sa topaie mai nebun ca toti... si trage-i dant, si tine-o aci, si nu te da! Califul, de sus, de la ferestruica, n-a mai putut, a deschis gratia si hohotind de ras a strigat tare incat a acoperit tot zgomotul:
- Stai, Abu-Hasan, opreste-te, ca ma omori, nu mai pot!
La glasul califului au amutit toti incremenind pe loc. Abu-Hasan s-a oprit si el ca toata lumea si, intorcandu-si capul in sus, a dat cu ochii de negustorul de la Musul si intr-o clipa, ca si cum i s-ar fi ridicat o perdea de pe ochi, a inteles cine era negustorul. Dar asta nu l-a zapacit; ba, dimpotriva, vazand acuma limpede ca toate fusesera aievea, a patruns indata noima glumei si a raspuns de jos, vesel:
- Ei! dumneata esti, negustorule?... imi pare bine... si te mai plangi ca te omor... cand numai d-ta esti de vina pentru toate cate le-am patit... Dumneata ai poruncit sa-mi bata imamul si pe batraiorii mahalalei, ci nu eu, eu de asta ma spal pe maini... in sfarsit, dumneata esti capul rautatilor, si eu sunt pacalitul...
- Ai dreptate, Abu-Hasan - a raspuns de sus califul - si gata sunt sa te rasplatesc de tot ce ai patit cum vei socoti tu insuti de cuviinta.
Dupa aceste vorbe califul a coborat in salon, si dupa ce tinerele curtene l-au imbracat pe prietenul sau din cap pana-n calcaie numa-n matasuri, califul l-a luat in brate si l-a sarutat, zicandu-i:
- De acuma, Abu-Hasan, esti ca si un frate pentru mine; cere-mi orice gandesti ca-ti poate face placere si al tau sa fie!
- Stapanitor al credinciosilor - a zis Abu-Hasan - preaplecat, rog pe stralucirea-ta deocamdata numai atata inalta bunatate sa-mi faca: sa-mi spuna cu ce mijloace mi-a zapacit astfel capul, vreau sa stiu, ca sa-mi pot linisti de-a binelea mintea clatinata.
Califul a binevoit sa-i faca pe plac si i-a povestit toate cele intamplate, pe care cititorul le cunoaste cu de-amanuntul.
- Tu insuti mi-ai povestit - a adaugat califul - cate ti s-au intamplat de a doua zi incolo. Nu-mi puteam inchipui ca ai sa pati si sa suferi atatea dupa urma unei glume; dar fiindca eu am facut greseala, tot eu trebuie s-o indreptez; eu sunt dator a te inlesni sa uiti toata supararea ce fara sa vreau ti-am pricinuit. Spune-mi, te rog, ce pot face pentru asta.
La acestea, Abu-Hasan, mai incantat ca de orice pana acuma, a raspuns cu glasul inecat de bucurie:
- Stapanitor al credinciosilor, oricate rele am patit s-au sters din amintirea mea din clipa cand am aflat ca mi-au fost pricinuite de califul, de domnul si stapanitorul meu. Cat despre bunatatile cu care imi fagaduieste atat de milostiva stralucirea-ta sa ma acopere, nu ma indoiesc catusi de putin; dar fiindca pe mine nu gandul ori caror foloase din lume m-a putut stapani, si fiindca mi-este ingaduit sa aleg eu ce-mi place, atunci iata ce-ndraznesc a-mi alege: sa ma pot cat mai adesea apropia de stralucirea-ta, ca sa am toata viata fericirea a ma inchina inainte-i si a o slavi.
Aceasta din urma dovada de desteptaciune si de marinimie din partea lui Abu-Hasan i-au castigat intreaga dragostea califului.
- Dragul meu prieten - i-a zis acesta - din suflet iti multumesc ca numai atata lucru usor mi-ai cerut, pe care din toata inima ti-l dau; oricand poftesti poti intra aici in palatul meu sa te apropii de mine.
Totodata, a poruncit sa-i dea o locuinta in palat pe seama lui, si i-a daruit o punga plina cu aur. Abu-Hasan s-a inchinat pana la pamant dinaintea califului, iar acesta a plecat acolo unde erau adunati mai-marii imparatiei asteptandu-l la sfat.
Abu-Hasan - Partea 1
Abu-Hasan - Partea 2
Abu-Hasan - Partea 3
Abu-Hasan - Partea 4
Aceasta pagina a fost accesata de 2475 ori.
