Smarandita - partea 1

Smarandita - partea 1

de Ion Luca Caragiale


Fata mamii Ilinchii era balana, plavita, cu parul galben-auriu ca spicul graului copt, rascopt, tocmai cum e bun de secerat, cum e painea a buna de mancat si-i place puiului golas de pitpalac sa-l ciuguleasca si sa-l inghita pe nemestecate in gusa lui imbracata in puf bogat, moale si dulce.

Smarandita mamii Ilinchii era tanara ca o dimineata de primavara calda, blanda, senina, manoasa si incropita, cand ciocarlia se avanta si-si da drumul, nebuna, salta- toare, zglobie, pe aripele vantului usuratic si zburdalnic, spre a arunca, catre albastru si limpede, ca peruzeaua cea mai nestimata, ciripiturile ei argintii si calduroase, aprinse, fierbinti.

Copila avea ochii negri, negri ca mura de padure coapta, rascoapta, cum e cand e buna de mancare, dulce si acra; dulce, nu sa te lesine pe inima; acra, nu sa strepezeasca dintii, ci dulce si acra, acrisoara si dulceaga cum ii place si ursului, cat e el de ursuz si de nemultumitor, s-o guste. Subtirica de se-ncovoia ca o nuia de corn verde, cand o fluieri in vant cu putere, si rasarita ca o ramura de garoafa batuta, careia sta sa i se deschiza-n varf bobocelul ascuns, care de-abia asteapta sa-i plesneasca gogoasa ca sa te imbete cu mirosul sau din destul, aratandu-si vesel frunzulitele catifelate si crete ca o horbotica de borangic subtire de poti sa-l spargi cu limba.

Asa era copila Ilinchii, a Ilinchii, o gospodina batrana, cinstita, harnica, vioaie, cuminte, neobosita si neodihnita, care incepea munca de cu nopticica, pana sa nu inceapa cocosul cel berc, fala satului intreg, sa cante la cantatori cucurigu gagu, de cotcodoceau toate puicile si gainele, ba si clostile pe cuibarele lor.

si muncea si facea panza in patru ite, fote si catrinte batute si marame de borangic si velinte si scoarte in zece fete si chilimuri pestrite si plocate flocoase si altite cu cocosei si pasarele si flori in fel de fel de ape, si toate le facea.

Iar Smarandita mamii Ilinchii mergea cu Murgana la apa, s-o adape, si canta un cantec duios, plangator, o doina jalnica, molatica, domoala, patrunzatoare, de rasuna peste toata valea-nverzita, inflorita si smaltata cu brebenei, viorele, diditei si micsunele, galbene, rosii, albastre, pestrite de toate neamurile si de toate fetele. Mama ei muncea toata ziulica, cat e ziulica de mare, de mandra, de alba, luminoasa si lunga si blagoslovita de Dumnezeu, muncea si lucra si-si batea capul si mintea si gandul si zicea in sufletul ei:

"Helbet! Dumnezeu o fi bun si cu noi!"

si Smarandita canta si mana pe Murgana la izvor, la sipot sa-i dea apa proaspata, rece si curata din inima pamantului, si Murgana facea: Muu ! muu ! dupa ce bea; si Smarandita, nebuna, zglobie, ca un fluture impistruiat pe aripe cu toate fetele campului si stelele cerului, raspundea mangaind-o pe Murgana:
-Helbet! Murgano, lasa ca o fi bun Dumnezeu si cu noi! Dar pe urma, se gandea ce se gandea si o podidea plansul, si plangi si plangi si plangi, de curgea din ochii ei mai bogat, mai limpede, mai cald decat din sipotul rece, in care Murgana se juca cu botul ei dulce, moale si care mirosea a lapte muls numai de-atunci.

Murgana, dupa ce se mai odihnea, iar bea, si bea si bea, si apoi se uita la stapana ei si iar bea. si Smarandita zicea oftand:
-Aide, Murgano, sora mea; aide acasa: ne asteapta mama... Mama?... Nu!... ne asteapta batrana!... Batrana? Nu!... Ne asteapta... Doamne! Doamne!... ne asteapta nenorocita!

si Murgana parea ca intelege, parea ca pricepe, parea ca patrunde si-si talmaceste limpede si pe de rost dorul fetei... si nu mai vrea sa bea si pleca, si Smarandita dupa ea.

si sipotul rece in urma lor sta pe loc si slangea mereu...
De ce plangea Smarandinta?... De durere!
De ce o durea pe Smarandita?... O durea ca se gandea...
La ce se gandea Smarandita?...
La ce?...




Smarandita - partea 1
Smarandita - partea 2
Smarandita - partea 3
Smarandita - partea 4
Smarandita - partea 5


Aceasta pagina a fost accesata de 2124 ori.