Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (11)

Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (11)

de Ion Luca Caragiale



Cu tot exilul voluntar, provocat de deceptiile suferite, tata nu a fost un dezradacinat. A ramas adanc legat de tara. Nu putea rabda multa vreme despartirea. Se interesa permanent de cele ce se petrec acolo in lipsa lui si comenta acasa evenimentele importante. Cand nu mai putea suporta departarea, orice pretext era bun ca sa plece in tara sa-si astampere dorul. Nenumaratele lui calatorii mi-au ramas in amintire din povestirile amanuntite pe care ni le facea la intoarcere. Erau atat de vii incat ne lasau impresia ca noi traim in acelasi timp si la Berlin, si in tara.
Marea lui dragoste de pamant romanesc nu ne-a marturisit-o insa niciodata prin cuvinte, dupa cum nu ne-a spus nici noua vreodata cat de tare ne iubea. Ne-a invatat si pe noi aceasta discretie a sentimentelor "Simtiti mult, dar vorbiti putin". Ura vorbele goale, patriotarde: "Intereseaza numai ce faci, nu ce vorbesti".
Sangeroasele represiuni ale rascoalelor din 1907 l-au zdruncinat. Il vad si azi plangand la primirea vestilor. Avea pentru taran o dragoste nemarginita. Niciodata nu l-a ridiculizat in povestirile sale si totdeauna l-a descris cu gravitate si afectiune. Auzind cum taranii erau masacrati, suferea cumplit. Atmosfera din casa noastra devenise coplesitoare. Tata a stat inchis in camera lui cateva zile si a scris intr-un suflet articolul care a fost publicat mai intai la Viena intr-un ziar si apoi, in brosura, in tara sub titlul 1907. Din primavara pana-n toamna. Tot timpul care a urmat, tata era framantat de o mare mahnire, cautand mereu sa afle vesti, cerand raspunsuri grabnice la numeroasele lui scrisori si asteptand cu infrigurare sosirea postei. In acel timp nimeni nu a avut voie sa deschida usa. El pandea singur sosirea factorului.
La Berlin nu a uitat pe nici unul din adevaratii sai prieteni din tara, dupa cum nici acestia nu-l uitasera pe el. Sentimentul sau fata de prieteni nu era numai de suprafata. Lua parte activa la toate bucuriile sau necazurile lor, cautand sa le fie de ajutor. Cum afla ca unul din ei avea vreo suparare, pleca grabric in tara, fara sa pregete, si cand se intorcea ne povestea, cu bucurie, cum reusise el sa-si faca datoria.
Personalitatea lui era atat de puternica si de sincera atat de nealterata, incat adevarurile spuse de el fara inconjur si sfaturile izvorate din firea lui de dascal intelept convingeau totdeauna. El spunea ca nu ascunde niciodata nimic fiindca nu are nimic rau pe constiinta. Totul la el este spontan, in gand si in fapta. Ura prefacatoria si, cum nu se temea de nimeni, infrunta pe toti cei care-i displaceau. Cand vreun prieten il dezamagea, il indeparta pentru un timp, ca apoi sa se induioseze si sa-l ierte.
In casa noastra din Berlin veneau des Barbu Delavrancea si fata lui Cella; mai veneau Vlahuta, Dobrogeanu-Gherea, Alexandru Davila, Gheorghe Panu, Petre Missir, poetul Cerna, Ronetti Roman, Petra-Petrescu, Maria Ciucurescu cu barbatul ei, Romald Bulfinsky, si multi altii. Din romanii care erau la studii in Germania veneau regulat in casa noastra Paul Zarifopol, ginerele lui Dobrogeanu-Gherea, cu care tata a legat o stransa prietenie. Venea si D. Gusti, pictorita Otilia Mihail cu fratele ei pianist, compozitorul C. Nottara, maestrul Marius Bunescu si altii. Pianistul Dimitriu cu sotia au stat la noi la Berlin mai multe luni.
Tata nu legase nici o prieteni straina si, daca in casa noastra venea cateodata scriitoarea germana Mite Kremnitz, aceasta era tot in legatura cu tara, caci ea locuise multa vreme in Romania.
Cu studentii romani care studiau la Berlin, Lipsca, Dresda si Munchen era in mare prietenie, iar de la o vreme si cu studentii de la Budapesta, unde mergea sa-i vada, dupa cum se dusese sa-l viziteze si pe poetul Octavian Goga cand acesta era inchis la inchisoarea de la Seghedin.
Studenti inconjurau pe tata cu mare respect si admiratie, iar el le raspundea cu dragoste parinteasca si sfaturi cuminti. De cate ori se ducea sa-i vada, era sarbatorit cu caldura. La una din acele manifestari am asistat si eu.
Eram la Munchen, unde trebuia sa de aun concert Cella Delavrancea. Sala era plina si toata colonia romana se imbulzea in jurul tarii. Concertul a avut un succes rasunator in acel mediu de mari cunoscatori ai muzicii. Entuziasmul si bucuria straluceau pe fata tatii.
Dupa concert tata a fost ridicat cu alai de "baieti" si nu s-a mai intors toata noaptea la hotel, lasandu-ma in grija mamei lui Cella Devrancea. A doua zi, la plecarea noastra, pe peron, se aflau toti studentii romani, cu flori, ovatii si entuziasmul lor tineresc. La o fereastra a vagonului era tata, iar la cealalta aparea Cella. Studentii, ca un roi de albine, se intreceau in gesturi de ramas-bun si vorbe pe care le imprastia vantul, iar trecatorii straini se opreau din drum, interesati de aceasta neobisnuita despartire.
Daca ar fi sa caracterizez casa noastra din strainatate, pot spune fara exagerare ca era o insula romaneasca in mijlocul Berlinului.
Totusi, cu toate dovezile de atasament fata de tara si de tot ce era romanesc, de cate ori tata era intrebat de catre un prieten dornic sa-l revada intors definitiv, cand se va inapoia, raspundea scurt: "Niciodata!". Loviturile pe care le primise fusesera prea mari si ranile nu se vindecasera pana in clipa mortii. (...)







Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (1)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (2)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (3)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (4)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (5)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (6)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (7)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (8)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (9)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (10)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (11)


Aceasta pagina a fost accesata de 511 ori.