Napasta - Actul 1, Scena 8
de Ion Luca Caragiale
Anca, Dragomir
Dragomir (intra si se opreste in prag, e palid si cam ametit): Anco!... Anco!
Anca (tresarind): Ai venit? (se scoala.)
Dragomir: Da... iti pare rau? Daca iti pare rau... ma duc iar... (sovaie.)
Anca: Nu-mi pare rau c-ai venit, imi pare rau c-ai venit iar beat.
Dragomir: Asta asa e... sunt... ce e drept sunt cam beat... Am baut... dar de necaz am baut. (ofteaza.) Da, sa stii tu... numai de necazul tau!
Anca: De ce ai baut nu stiu, stiu ca esti beat... culca-te.
Dragomir: Nu voi sa ma culc... Am de vorba cu tine...
Anca: Las ca mai vorbim maine dimineata, acuma nu poti vorbi...
Dragomir: Ba poci... Da-mi sa beau.
Anca: Tot mai vrei?
Dragomir: Tot mai vreau... Adu vin si sa stai aici, ca am sa vorbesc cu tine. (el sta la masa, ea ii aduce o cana cu vin.)
Anca: Na... sa-ti treaca necazul.
Dragomir (ridica la gura cana si se opreste): Tu! (ranjeste la ea) tu, n-auzi?... De ce vrei tu sa ma otravesti pe mine?
Anca: Esti nebun, vai de capul tau! Da de ce sa te otravesc?
Dragomir: Ca sa scapi de mine, stiu eu!... si sa traiesti cu altul... Poate ca ai pus ochii pe Gheorghe, invatatorul... Am cam mirosit eu ceva... (ranjind.) Vai de voi!... Va pui capul la amandoi! (aduce cana la gura si iar se opreste.)
Anca: Vorbesti aiurea...
Dragomir: Sa ma otravesti, ai? (ii da cana si aspru.) Na ici! Bea tu intai... sa te vaz eu ca bei.
Anca (ia cana, bea si i-o da inapoi): Na.
Dragomir: Tu, Anco, spune drept, ce gandesti tu de mine?
Anca (luandu-si lucrul): Bine gandesc.
Dragomir: Bine?... Bine sa fie... Las-o incurcata... (pauza.)
Anca: Aba, Dragomire, cand pleci tu?
Dragomir: Unde sa plec?
Anca: in lume... stiu eu unde? Am auzit ca vrei sa ma lasi si sa te duci incotro ai vedea cu ochii...
Dragomir: Cine ti-a spus?
Anca: Ce-ti pasa... De ce, Dragomire?...
Dragomir: Pentru ca nu traiesc bine cu tine... nu ma iubesti... tu nu-mi esti nevasta, imi esti vrajmas... pentru ca tu m-ai nenorocit pe mine...
Anca: Eu? As vrea sa stiu si eu cum.
Dragomir: Da, tu... Daca nu te cunosteam pe tine, eu era sa fiu altfel de om... (bea si ofteaza.) Hehe! Ce om era sa fiu eu... Dar s-a dus... acu e degeaba... las-o incurcata!
Anca: si vrei sa ma lasi?
Dragomir: Da, numai catava vreme... sa vezi cum iti este si fara mine... (bea.) Asculta ici la mine... unde ti-e gandul?... Eu am o daravera departe... trebuie sa plec maine dimineata... Tu... fii cuminte... stai acasa si m-asteapta. Sa nu dea dracul!... Ca te tai!...
Anca: O sa zabovesti mult?
Dragomir: O luna, doua, trei, mai mult... un an, nu stiu...
Anca: Dar ai sa vii inapoi?
Dragomir: Fireste ca viu... Tu ai sa iei cu inscris de la Popa, -sa-mi aduci aminte sa-ti dau inscrisul - cinci sute de lei... Hanul poti sa-l dai cu chirire; tot Popa vrea sa-l ia... sita de sub sura poti s-o vinzi... Scandurile de la deal o sa le aduca peste cateva zile... mai ai sa mai platesti vreo treizeci si cinci de lei... sa le vinzi; poti apuca pe ele pana la o suta de lei.
Anca (dupa ce l-a ascultat cu rabdare, clatinand mereu din cap): Aoleu, Dragomire!
Dragomir: Ce?
Anca: Sa mai crez eu ca ai sa te intorci? Eu nu vaz ca-ti faci adiata? (se scoala.) Dragomire, tu n-ai sa pleci... Cum se poate una ca asta! Sa-ti lasi tu casa ta si sa fugi asa in lume... De ce? Ai scapatat si mergi sa slugaresti unde nu te cunoaste nimeni?
Dragomir: As!
Anca: Ori te-a ars focul si mergi sa cauti adapost in alta parte?
Dragomir: Nu!
Anca: Atunci ai facut poate vreo fapta rea si ti-e teama de raspundere, de pleci asa in strainatati de la tine si de la ai tai...
Dragomir: Dec!
Anca: Ca cine fuge asa? Cine isi paraseste asa casa si locul, tam-nisam si-si ia lumea in cap?... Doar oamenii deznadajduiti, or facatorii de rele, or... nebunii.
Dragomir (bea si ranjeste): Nebunii...
Anca: Deznadajduit n-ai de ce sa fii, ca slava Domnului, ai dupa ce bea apa... Fapte rele zici ca n-ai facut, ca tu stii si Dumnezeu ce sta pe cugetul tau... Atunci, Doamne iarta-ma, ai fi nebun!
Dragomir (acelasi joc): Mai stii? Oi fi...
Anca: De asta sa nu razi... esti tu nitel cam ticnit... adica, ce nitel! Esti bine de tot; de mult ti-ai pierdut sarita... (Dragomir asculta nervos.) Noaptea visezi urat si sai din somn mereu... ti-e frica sa dormi cu lampa stinsa... Mai-nainte, unde se intampla la tine sa te imbeti!... Acuma iti bei mintile dintr-un toi de rachiu... Mai-nainte ma sileai tu sa fac pomana si sa tiu soroacele de sufletul lui Dumitru (Dragomir miscare) -ba ca ti-a fost prieten bun, ba ca e pacat ca s-a prapadit asa om de omenie! - Ajunsesem sa ma mir eu de tine, cum tu barbatul meu sa nu ma lasi o clipa macar sa-mi uit de barbatu-meu al dintai... De la o vreme incoace, alta s-alta: daca pomenesc cat de rar de el, te-apuca alte alea... Tu n-ai bagat de seama ce-ai facut adineaori?
Dragomir: Cand adineaori?
Anca: Adineaori, cand citea Gheorghe.
Dragomir: Ei?
Anca: Vorbestii niste vorbe... de nu te-ar cunoaste omul ar crede...
Dragomir: Ce vorbe? Ce-am zis?
Anca: Ce nu se cade sa vorbesti... incai la bautura, calea-valea... e omul cu mintea impaienjenita... Dar erai treaz...
Dragomir: Ei! Ce-am vorbit?
Anca: Mi-ai zis sa-ti spui ce crez eu de tine, ca tu ai omorat pe Dumitru... si Gheorghe era de fata...
Dragomir: si tu ce-ai raspuns?
Anca: ti-am raspuns ca totdeauna... ca esti nebun.
Dragomir (incruntat): Nebun!...
Anca: Uite, vezi... am luat seama ca nu-ti place de loc s-auzi vorba asta. Ce sa fie cu tine, Dragomire? Eu gandesc c-o fi vreun pacat... Sa te spovedesti... sa te grijesti...
Dragomir: Ce, am sa mor?
Anca: Nu se spovedeste omul numai cand are sa moara...
Dragomir (indispus): M-oi spovedi alta data, n-am vreme acuma.
Anca: Cand?
Dragomir: Cand m-oi intoarce...
Anca: Daca t-ei mai intoarce...
Dragomir: Ei, asa! Daca m-oi mai intoarce... (se ridica ametit) m-oi spovedi... Ei, s-apoi ce? Asa e viata omului! Pe toti dracul ii incaleca... toti o sa moara, toti! si eu o sa mor... si tu o sa mori, si Gheorghe si toti... pe rand, pe rand, ca la moara. (se uita lung unul la altul.) Tu, femeie, tu esti ispita... Anco! Anco! (ii face sovaind semn sa vie dupa el.) Aide!... Aide, tu, n-auzi?... Maini dimineata plec... Tu! De ce nu ma iubesti tu pe mine? (o apuca.)
Anca (vrand sa-l departeze): Lasa-ma...
Dragomir: Nu te las... (o tine cu d-a sila.)
Anca (fixandu-l): Aba, Dragomire, tii tu minte alaltaieri la pomana - ca uitai sa te intreb - cand a venit rezervistul ala, de ce ai fugit?
Dragomir (o lasa si o impinge usor incolo): Care rezervist?
Anca: ala de semana grozav cu Dumitru...
Dragomir: Tu stii care e ala. (se intoarce spre masa.)
Anca (dupa o pauza): Zici ca pleci dis-de-dimineata?
Dragomir (posomorat): Da... plec...
Anca: Atunci, culca-te... ai si baut... e aproape de miezul noptii...
Dragomir (bea ce a mai ramas in cana): Ma duc! (pleaca spre usa odaii lui, la stanga, planul al doilea.) Sunt beat...
Anca: Crez... (urmandu-l incet.) Du-te de te odihneste... (subliniind) si...
Dragomir (din pragul usii): si... ce?
Anca: inchina-te... sa nu mai visezi urat.
Dragomir: Bine! (iese in stanga. Anca se uita din use in odaie.)
Anca: Asa... Dormi acuma. (inchide usa si asculta, trece apoi si asculta la usa cealalta, apoi coboara.) inchina-te, Dragomire, ca se apropie ceasul!
(Cortina)
Napasta - Actul 1, Scena 1
Napasta - Actul 1, Scena 2
Napasta - Actul 1, Scena 3
Napasta - Actul 1, Scena 4
Napasta - Actul 1, Scena 5
Napasta - Actul 1, Scena 6
Napasta - Actul 1, Scena 7
Napasta - Actul 1, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 1
Napasta - Actul 2, Scena 2
Napasta - Actul 2, Scena 3
Napasta - Actul 2, Scena 4
Napasta - Actul 2, Scena 5
Napasta - Actul 2, Scena 6
Napasta - Actul 2, Scena 7
Napasta - Actul 2, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 9
Aceasta pagina a fost accesata de 2674 ori.
