Napasta - Actul 2, Scena 8

Napasta - Actul 2, Scena 8

de Ion Luca Caragiale


Anca, Dragomir

Anca: (vine cu pasul grav la Dragomir, care sta pe un scaun cu capul in maini)

Scoala, Dragomire, c-a sosit ceasul!

Dragomir (se scoala): Ceasul!

Anca: Ceasul socotelii. Stai drept... aduna-ti mintile cate le mai ai si raspunde la ce te-oi intreba... Pentru ce l-ai omorat?

Dragomir (inecat de ciuda pana la lacrimi): Nu! Nu l-am omorat eu!... N-ai fost tu aicea? N-ai vazut tu?

Anca: Nu pe Ion... pe Ion lasa-l... De altcineva iti vorbesc eu acuma...

Dragomir (palind, incet): De cine?...

Anca: stii de cine, nu te mai preface... Tu vrei sa pleci, tu cauta sa pleci. (el face trist din cap ca da; ea, aspru.) Ei!... Nu faci un pas de-aici pana nu-i zici pe nume... (privindu-l cu toata puterea.) Zi-i odata pe nume!

Dragomir (incet de tot): Du...mi...tru!

Anca (rasufland din adanc): Ai vazut? Asa! Du-mi-tru! (sade jos; el sta in picioare.) Pentru ce l-ai ucis...

Dragomir: Pentru tine...

Anca: Pentru mine...

Dragomir: Ca sa te iau eu...

Anca: Cum l-ai ucis? Spune. (isi pune coatele pe masa si barbia in palma si asculta nemiscata; el sta drept, se incheie cu ingrijire in mintean si povesteste simplu.)

Dragomir: Ma tot goneai... Odata, cand ai iesit de la biserica la Vinerea Marea, seara - ti-aduci aminte - m-am dat pe langa tine si ti-am zis incet: "Anco! De ce n-ai vrut sa ma iei pe mine? Eu tot te iubesc... Lasa-l pe Dumitru si vino!..." ti-aduci aminte?

Anca: Da, mi-aduc.

Dragomir: Tu mi-ai raspuns: "Am barbat, lasa-ma-n pace!..."

Anca: si tu?

Dragomir: Eu am plecat acasa, n-am dormit toata noaptea si dimineata... m-am hotarat.

Anca: Cum ai facut?

Dragomir: stiam cand se-ntoarce de la deal pan padure... si l-am asteptat... Venea suierand... Ne-am intalnit, ne-am dat in vorba... i-am aratat o pluta inalta; el a ridicat ochii in sus. Am tras cutitul, si pana s-aplece iar ochii... (se opreste, stingandu-i-se glasul.)

Anca (isi acopere fata - un moment - apoi si-o descopere si-l priveste asteptand): Ei?... inainte.

Dragomir: Ce sa-ti mai spui?

Anca: El ce-a facut?

Dragomir: A tipat s-a cazut in genunchi... a dat sa scoata cutitul... da m-am repezit si l-am lovit peste mana si la beregata... cand m-am aplecat la el, m-a muscat de mana.

Anca: De la el era muscatura! (ii face semn sa urmeze.)

Dragomir: Pe urma, l-am intors cu fata in jos, am mers la fantana de m-am spalat si m-am dus acasa sa ma culc, ca nu mai puteam, cadeam d-a-n picioarele de ostenit... Ion l-a gasit acolo... Pe urma... stii...

Anca (sculandu-se): stiu... La un an ai venit si mi-ai zis: "Anco, nu-ti mai traieste barbatul, ma iei?" Vorba ta si glasul cum mi-ai spus-o, mi-au dat un junghi pan inima; nici nu te luam altfel, ca mi-erai urat; de-aia te-am luat ca sa te aduc in sfarsit aici. De la inceput te-am banuit. Tot ce-ai facut pe urma, intai grija de sufletul raposatului, apoi spaimele si turba ta cand iti pomeneam de el, vorbele tale fara sir tot de omoratori si de termenele pana cand incape pedeapsa, si visurile tale cu capete de morti, care te musca, si cate altele, puneau mai mult temei banuielii mele. Mai intai, ma hotarasem sa te curat - ba era sa bag si alt suflet in pacat! - pe urma am stat sa ma gandesc mai bine. Adineaori credeam ca o sa te sugrume nebunul; era sa las sa te socotesti cu el, dar aveam si eu cu tine o rafuiala mai mare: nu te puteam lasa sa treci dincolo asa nejudecat aicea. (pauza.) Te-am judecat, te-ai marturisit, trebuie sa-ti dau acuma pedeapsa ce ti se cade c-ai rapus pe omul ce mi-era drag ca lumina ochilor, tu, care mi-ai fost urat totdeauna... (suie si-l lasa-n urma.)

Dragomir: Eu te-am iubit... si...

Anca: si?...

Dragomir: si... da acu e degeaba... Eu trebuie sa plec in lume; tu... poate sa iei pe Gheorghe... (inecat si foarte incet) dar sa stii ca tot te iubesc...

Anca: Da? (rade.) Asteapta sa vezi tu acuma cum o sa-ti platesc eu tie dragostea. (pauza.)

Dragomir: Anco, eu plec... sa ma ierti!

Anca: Sa te iert! D-aia te-am rabdat eu langa mine, d-aia am umblat eu atata vreme sa te aduc aici, ca sa te iert? (rade. Se aud pasi si glasuri afara.)

Dragomir: Taci!... Anco, vine cineva...

Anca: Da, vine Gheorghe, cu oameni... vin sa te ridice ca ai omorat pe Ion.

Dragomir: Pe Ion! (izbucnind.) Tu m-ai vandut... cu Gheorghe...

Anca: D-apoi cine?

Dragomir (ingrozit, cautand in toate partile): Femeie! Vreau sa scap... Nu vreau sa puie mana pe mine!... Mi-e frica!... Vreau sa scap!

Anca: Nu se mai poate! (s-aude glasul lui Gheorghe.)

Gheorghe (d-afara): Haide toti!

Dragomir (racnind): A! (tinteste pe Anca si se precipita la ea s-o stranga de gat.)

Anca (tipand si fugind spre use): Sariti, fiara! (usa se deschide; Gheorghe si alti oameni navalesc inauntru) ma omoara si pe mine!






Napasta - Actul 1, Scena 1
Napasta - Actul 1, Scena 2
Napasta - Actul 1, Scena 3
Napasta - Actul 1, Scena 4
Napasta - Actul 1, Scena 5
Napasta - Actul 1, Scena 6
Napasta - Actul 1, Scena 7
Napasta - Actul 1, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 1
Napasta - Actul 2, Scena 2
Napasta - Actul 2, Scena 3
Napasta - Actul 2, Scena 4
Napasta - Actul 2, Scena 5
Napasta - Actul 2, Scena 6
Napasta - Actul 2, Scena 7
Napasta - Actul 2, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 9


Aceasta pagina a fost accesata de 1001 ori.