Napasta - Actul 2, Scena 3
de Ion Luca Caragiale
Dragomir, Anca, Ion
Ion (coboara tremurand): Mi-e foame... imi dai sa mananc?
Anca (lui Dragomir incet): Trebuie sa-l oprim aici pana maine... (merge la taraba, ia paine, o cana de rachiu si toiuri si le aduce pe masa.) sezi colea, Ioane...
Ion: sez. (sade sfios in fata lui Dragomir, care se da inapoi cu scaunul.)
Anca (dandu-i sa bea): Cum e la ocna, Ioane?
Ion: Bodaproste... e bine. (la intrebarile ei, Ion raspunde lui Dragomir.)
Anca: si cum ai fugit de acolo?
Ion (ca iluminat): Vezi ca s-a pogorat Maica Domnului la mine si zice: pe cum ca, Ioane, cand ai ajunge la fantana sub deal, o sa-ti iasa inainte cine sa te aduca la mine, si sa vii negresit... sa vii, ca eu te scap de toti dusmanii tai, si o sa-ti fie bine, ca eu, Maica Domnului, o sa pui stavila intre tine si rele: relele sa nu mai poata trece la tine, si nici tu sa nu mai pot trece la ele... (simplu.) Asa...
Anca: Ei?...
Ion: Pe urma, vere, m-am dus la fantana de sub deal si am pus donitele jos... Ei! Era frumos si cald... si era padurea singura... doar intr-o tufa fluiera de departe o mierla... Numa, dinspre partea dealului, iacata ca-mi iese inainte o veverita, - vezi, o trimisese Maica Domnului! - Sta in fata mea in doua labe si se uita la mine drept cu ochii ei mititei si galbeni. Eu am dat s-o prinz, cand colo ea... tust! A sarit p-o craca subtire de alun: acu se incovoia craca si s-apleca cu ea pana la pamant, acu se ridica, acu se ridica, acu se apleca. Eu dupa ea, ea iar inaintea mea, in doua labe, se uita la mine... ii sclipea ochii, vere, de parca era doua schintei si ma chema iac-asa... (face gestul.) Am umblat o zi intreaga: la urma a pierit si am ramas ratacit... Da acuma o sa ma duc inapoi acasa.
Anca: Unde acasa?
Ion: La ocna.
Dragomir: Ai scapat si vrei sa te duci singur inapoi?
Anca: Da de ce te-a inchis pe tine, Ioane?
Ion: Pentru ca am omorat pe Dumitru.
Dragomir: Da tu l-ai omorat?
Ion: Eu.
Anca: Ba nu tu.
Ion: Ba eu... Luleaua si tutunul si amnarul lui era la mine.
Dragomir: Ei, s-apoi? Daca s-o gasi luleaua si tutunul si amnarul tau la mine, se cheama ca te-am omorat, ai?
Ion (neintelegand bine): E!...
Anca: Asculta-l pe el, Ioane, tu stai degeaba inchis.
Ion (da din cap): Haha!
Dragomir: si o sa scapi curand de acolo... Peste un an... (se opreste privind banuitor la Anca; ea face o miscare de inteligenta, trece la taraba, d-acolo in celar si asculta prin use, pe care a lasat-o crapata.)
Ion: Mai am unsprece ani.
Dragomir: Ba unul.
Ion: Ba unsprece...
Dragomir (impacientat s-apropie de Ion si confidential, dupa ce a aruncat o cautatura de jur imprejur): Daca maine, poimaine, o iesi un om s-o zice: dati-i drumul lui Ion, ca nu este el vinovat, e altcineva...
Ion: Altcineva... Ei! Asa a facut unul de la noi de la ocna... om milos, vere, Dumnezeu sa-l miluiasca...
Dragomir (urmandu-si jocul): Lasa-ma sa-ti spui... E altcineva: Ion a fost un prost, i-a luat din buzunar luleaua si tutunul; dar cand i le-a luat, Dumitru era mort...
Ion: Ba nu...
Dragomir: Ba era mort... cu fata la pamant...
Ion: Ba nu, era trantit pe spate (Anca miscare) si a deschis ochii la mine...
Dragomir: Ce!
Anca (coboara repede la masa): s-apoi?
Ion: Apoi l-a podidit sangele pe nas si pe gura s-a murit... (manAnca. Anca isi sterge ochii si se uita la Dragomir.)
Dragomir (rastit la ea): Ce te uiti la mine asa? (ea apleaca privirile; el mai aspru.) Uite-te la mine! (bate cu pumnul in masa; Ion tresare; foarte animat, catra Ion.) Cand l-ai gasit in padure?
Ion (se scoala speriat si incepe sa tremure): Spui, sa nu ma lovesti, sa nu ma bati!...
Dragomir: Cine te bate?... sezi jos... (Ion sade infricosat.) Pentru ce sa te bat?
Ion: Pentru ca am omorat pe Dumitru...
Anca (coborand): Crestinul lui Dumnezeu, intelege ca nu tu.
Ion (catra Dragomir): Nu eu... da cine? (Dragomir tafneste.)
Anca: Spune cine, Dragomire.
Dragomir (fierband): Nu te-amesteca tu in vorba!... Lasa-ne-n pace!... Nu stiu... (bea cu sete.)
Anca (foarte simplu): Vrei sa-ti spui eu, Ioane?... Uite cine. (arata pe Dragomir; acesta face o miscare violenta.) Uite, Ioane, vezi tu? asta a omorat pe Dumitru. (lui Dragomir.) Zi tu ca nu-i asa!... (Ion se scoala, incepe sa raza pe-nfundate si sa ocheasca pe Dragomir.)
Dragomir (bea pana-n fund, tranteste pe masa cana, care se face tandari, si se scoala): Sunt prost eu ca stau la vorba cu doi nebuni!
Anca: Doi nebuni!
Dragomir (amenintator): Tu, femeie!... (incruntat, porneste spre ea, care s-a retras la taraba.)
Ion (da un racnet si se napusteste asupra lui Dragomir taindu-i drumul; il apuca de gat si-l invarteste in loc): Stai aci!... De ce l-ai ucis, ma, pe crestin? (Anca din fund urmareste cu tot interesul jocul lor.)
Dragomir (luptand, inecat): Lasa-ma, nebunule!
Ion (crescendo): Atunci, daca l-ai omorat tu, pe mine de ce m-a inchis, ma?... De ce m-a chinuit? De ce m-a lovit in cap? De ce? (il zguduie si-l impinge departe in fata langa masa; Dragomir palid cade gafaind pe un scaun...) Daca tu esti vinovat (obidindu-se treptat si aratandu-si moalele capului) De ce mi-a facut mie buba aici inauntru? (se vaita.) Ma doare!... Ma doare!...
Dragomir (se ridica pe furis de pe scaun si face un pas): Cum sa scap?
Ion (oprindu-se din plans si repezindu-se): Stai aci! (il apuca de gat.)
Dragomir: Anco, mi-a stins puterile!
Ion (crescendo): Tu... esti dracul!... Daca tu esti dracul, de ce nu te duci sa stai in balta unde te-a gonit Maica Domnului?... Or de ce nu mergi pe pustii locuri? Or de ce nu te intorci in fundul iadului?... De ce? (il pune in genunchi.)
Dragomir: M-a rapus!
Ion: De ce sa ma chinuiesti tu pe mine? (il lasa un moment si-l priveste ranjind salbatic.) Mai!... este la noi o ocna parasita... in fund e o balta neagra... Daca arunci o piatra-n fund, numa, de departe, din inima pamantului, incepe sa aue, si aue tot mereu, si tocm-a doua zi tace, cand zice Maica Domnului: destul!... Acolo trebuie sa vii tu cu mine... sa te iau de gat (il inhata) sa te ridic si sa te arunc in fundul baltii... asa!... Haide. (urland.) Haide!... (il taraste; Dragomir se zbate.)
Anca (aparte): il omoara... nu trebuie!... (pune mana pe barda.)
Dragomir: Sai, Anco!
Ion (il taraste): haide! Nu urla, caine!
Anca (alergand in fata lui Ion, cu barda ridicata): Nebunule! iti crap capul!
Ion (tresare, lasa pe Dragomir si se da la o parte sfios): Nu el?... N-ai zis tu?... Tu ai zis. (se retrage spre fund.)
Anca (ajutand pe Dragomir sa se ridice): Scoala!...
Ion (departandu-se): Atunci, ma duc. (iese repede in fund.)
Anca (dupa ce a ridicat pe Dragomir, care se asaza obosit la masa si uitandu-se in toate partile): Dragomire, s-a dus!
Dragomir: S-a dus?
Anca: Se duce-n sat... Trebuie sa-l intoarcem inapoi si sa-l tinem aci pana vedem ce e de facut... Aide dupa el!
Dragomir: Nu merg...
Anca: Fuge! N-o sa-l mai ajungem...
Dragomir: Du-te tu.
Anca (suie si privind catre el, aparte): Asteapta tu! D-abia a-nceput!... (iese in fuga prin fund.)
Napasta - Actul 1, Scena 1
Napasta - Actul 1, Scena 2
Napasta - Actul 1, Scena 3
Napasta - Actul 1, Scena 4
Napasta - Actul 1, Scena 5
Napasta - Actul 1, Scena 6
Napasta - Actul 1, Scena 7
Napasta - Actul 1, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 1
Napasta - Actul 2, Scena 2
Napasta - Actul 2, Scena 3
Napasta - Actul 2, Scena 4
Napasta - Actul 2, Scena 5
Napasta - Actul 2, Scena 6
Napasta - Actul 2, Scena 7
Napasta - Actul 2, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 9
Aceasta pagina a fost accesata de 2717 ori.
